Hanu: A fost de vină dezbinarea noastră din partid

Surpriză de proporții în municipiul Motru. Gigel Jianu, candidatul PNL, a câștigat primăria spre marea dezamăgire a pesediștilor cu un scor de peste 35%. Marea problemă a fost dezbinarea din PSD, susține șeful organizației locale a acestei formațiuni politice. Dorin Hanu se declară dezamăgit de situație, însă spune că îi va sta la dispoziție lui Jianu dacă va avea nevoie de sfaturile lui în materie de administrație.
Rep.: Gigel Jianu a câștigat primăria. Ce s-a întâmplat?
Dorin Hanu: S-a întâmplat ceea ce sigur s-a văzut și din exterior, PSD s-a fărâmițat, parte din membrii PSD au plecat la alte partide din cauza alianțelor care s-au făcut, asta s-a întâmplat. PNL nu a făcut altceva decât și-a conservat voturile pe care le-a avut an de an, ale noastre s-au diluat odată cu ieșirea mea din competiție, plecând spre anumite formațiuni politice care până la urmă n-au obținut pragul electoral. Asta este situația, mergem înainte.
Rep.: Sunteți dezamăgit?
D.H.: Sigur că sunt dezamăgit, până la urmă mi-aș fi dorit să continue PSD la Motru, dar asta este situația, felicit PNL pentru cum s-au organizat, cum au făcut campanie electorală, îl felicit pe domnul Jianu, le urez succes, nu este ușor, este foarte mult de muncă, primăria este foarte grea, cu venituri foarte subțiri și foarte vulnerabile fiindcă nu știi niciodată dacă îți intră banii pe care-i preconizezi, nu este ușor pentru viitorul primar, eu știu lucrul acesta. Dacă se consideră că are nevoie de sprijinul, de sfaturile mele îi stau la dispoziție cu mare plăcere.
Rep.: Ați vorbit cu Cosmin Morega după aflarea rezultatelor?
D.H.: Da, cum să nu, am fost tot timpul împreună. El este un bărbat puternic, și-a dat seama unde s-a greșit, problema cea mare a fost dezbinarea noastră în partid, foarte mulți lideri din zona noastră s-au considerat foarte puternici, s-a văzut acum valoarea lor în zonă.
Rep.: Poate PSD să facă majoritate în zonă?
D.H.: Totul depinde de ceea ce dorește viitorul primar, de ceea ce dorește PNL, o să fie discuții, o să fie negocieri între partide, noi ne dorim foarte mult să existe continuitate, să existe echilibru în conducerea administrativă a orașului. Sunt foarte mulți acum, sunt 6 de la PNL, 6 de la PSD, 3 de la Petrescu, 2 de la ALDE, 1 independent și 1 UNPR.

Vizualizări: 786

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: