Hoară: „Grupul nou de la Rovinari va fi cel mai modern din România”

Şeful Consiliului de Administraţie de la Complexul Energetic Rovinari, Marcel Hoară, susţine că viitorul grup energetic pe care unitatea vrea să îl construiască aici va fi cel mai modern din ţară. Investiţia a stârnit deja interesul chinezilor, proiectul fiind considerat deocamdată doar parte dintr-unul mult mai amplu, menit să menţină Oltenia în zona energetică a Europei.

Noul grup energetic de la Rovinari a devenit subiect de discuţii publice încă de anul trecut, din campania electorală, când părea doar un subiect pe care politicienii aflaţi în competiţie îl aruncă pe piaţă pentru a mai atrage atenţia alegătorilor. Despre investiţia respectivă a vorbit însă zilele acestea chiar şi ministrul Economiei, Adriean Videanu, care a menţionat că guvernul chinez este extrem de interesat de materializarea acestui proiect. Şeful Consiliului de Administraţie de la CE Rovinari, Marcel Hoară, confirmă, la rândul lui, că aşteaptă în următoarele zile, posibil la începutul lui iulie, să primească oferta concretă din partea chinezilor, compania de stat de profil având inclusiv sprijinul celei mai mari bănci din China specializată în susţinerea investiţiilor străine pentru a finanţa lucrarea respectivă.

Valoare estimată – 912 milioane de euro

Grupul energetic ar urma să aibă o putere instalată de 500 MW, însă Hoară nu exclude varianta ca puterea acestuia să fie şi mai mare. Lucrurile se vor clarifica după discuţiile şi prezentarea intenţiilor de către partea chineză, o delegaţie a acestora fiind deja la Rovinari la începutul primăverii. „De regulă chinezii sunt specializaţi în a construi grupuri de câte 300 de MW, iar asta ar însemna realizarea a două grupuri la Rovinari cu o putere totală de 600 MW. E posibil să convenim însă cu ei construirea unui de 800 MW, ceea ce, sigur, ar fi în interesul nostru.  Deocamdată noi avem propriul studiu de fezabilitate pentru un grup de 500 MW, din acesta reieşind că valoarea finală a lucrărilor, fără TVA, ar fi de 912 milioane euro. Preţul nu include şi tehnologiile pentru stocarea carbonului în straturi geologice. O astfel de investiţie finală ar ajunge la 1,3 miliarde euro. Noi ne dorim cea mai bună tehnologie în această investiţie pentru că bătălia pe piaţa energetică este foarte dură, iar noi vom putea rezista doar dacă vom construi lucruri moderne, care să reziste în timp”, spune Hoară.

Investiţia va asigura Gorjului un loc pe piaţa de energie

Costurile de la noul grup pot părea extrem de mari în momentul de faţă, însă şeful Consiliului de Administraţie de la CE Rovinari afirmă că tehnologia care s-ar folosi la investiţia respectivă este cea de ultimă oră pe plan mondial. Ea se bazează pe înmagazinarea carbonului, Hoară declarând că, din acest punct de vedere, zona Olteniei are potenţial unic în acest colţ de continent pentru că distanţa până la potenţialele depozite este extrem de scurtă, ceea ce asigură, din star, cheltuieli mai mici.

„În această zonă a Europei România este singurul stat care dispune de un asemenea potenţial, iar asta se întâmplă să fie la noi în Oltenia. Uniunea Europeană pregăteşte acum strategia energetică 2050, iar noi va trebui să avem, din acest punct de vedere, grupuri energetice care să stocheze emisiile de carbon şi măcar o putere instalată de 2000 MW în regiune. Eu vă spun că unii de la PSD nu-şi doresc aşa ceva şi de asta veţi vedea diferite atacuri pe această temă. Noi dacă nu facem însă asta, energia va dispărea din Oltenia. Şansa noastră o reprezintă faptul că avem 11 potenţiale zone pentru a stoca dioxidul de carbon pe o rază de 50 km, în timp ce în alte părţi din Europa distanţele sunt şi de 200 de kilometri. La nivel european se vorbeşte chiar de un transoduct pentru a transporta emisiile de carbon sute de kilometri. Noul grup energetic reprezintă o şansă în plus pentru noi, dar bătălia pentru realizarea lui este extrem de mare.  În zona de est a Europei doar Ungaria a mai încercat aşa ceva, însă nemţii de la RWE s-au retras din investiţie şi zona lor a rămas fără potenţial. Eu am speranţa că la noi lucrurile vor sta mult mai bine în final, deşi ştiu de pe acum că vor fi destui cei ce vor încerca să ne pune beţe în roate”, menţionează Hoară.

Vizualizări: 103

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: