Ibeh, aproape pandur

Ultima achiziţie a pandurilor, nigerianul John Ibeh, a ajuns în cantonamentul echipei din Antalya şi se antrenează deja cot la cot cu noii colegi. Folosit des în prima parte a turului la Galaţi, Ibeh ieşise apoi din planurile lui Dorinel Munteanu. Mijlocaşul de 26 de ani a fost dorit de Grigoraş şi va semna cu Pandurii la revenirea în ţară, programată marţi. Mai în glumă, mai în serios putem spune că gorjenii ar trebui să nu-l scape din ochi pe Ibeh. Asta ca să nu păţească ce au păţit şi cu lituanianul Matulevicius care s-a antrenat cu gorjenii timp de aproape o lună şi apoi a semnat cu polonezii de la Krakow. Ibeh şi Unguruşan de Cluj sunt singurele achiziţii ale iernii pentru panduri. (C.D.)

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: