Încă 3 paşi şi prind Europa!

Pandurii sunt foarte aproape de a îndeplini un obiectiv ce părea iluzie la începutul sezonului. Calificarea în Europa League depinde acum de ultimele 3 meciuri, cu Braşov, Chiajna şi Astra. Şapte puncte ar garanta pandurilor poziţia pe podium, dar trupa lui Pustai ar putea ajunge mult mai repede spre Europa.

Un lucru e aproape sigur, pandurii vor termina sezonul în faţa celor de la Dinamo, deci pe locul 4 în cel mai rău caz. Dacă Petrolul şi Astra îşi dispută finala Cupei, gorjenii au deja locul asigurat în Europa League.

Au devenit favoriţi

Pandurii se apropie de finalul unui sezon de vis. Au început cu gândul să nu termine mai jos de locul 10 şi au ajuns să se bată pentru Europa League. Cine credea oare într-un astfel de scenariu? Fie că l-au avut pe Grigoraş pe bancă sau pe Pustai, gorjenii s-au ţinut însă tare şi nu au coborât niciodată mai jos de locul 5. Chiar şi când părea că totul se va termina după eşecurile cu Rapid şi Petrolul, Nistor şi compania au avut nervii tari şi au câştigat următoarele 5 din 6 jocuri. Ultimul din ele duminică la Severin, un 3-1 care le netezeşte drumul spre preliminariile celei de-a doua competiţie intercluburi de pe continent. Şi rezultatele indirecte au ajutat Pandurii. Dinamo a remizat acasă cu Ceahlăul şi apoi a pierdut cu Steaua, ieşind practic din calcule. Petrolul a călcat strâmb la Chiajna aşa că gorjenii s-au trezit favoriţi chiar la locul 2! O clasare imediat în spatele Stelei şi un titlu de vicecampioni ar onora echipa aflată de numai 8 ani în prima ligă. Ca să nu mai vorbim de banii în plus care ar veni din drepturile TV şi de participarea în Europa League dintr-un tur superior. „Am ajuns la 59 de puncte și, coroborat cu celelalte rezultate, suntem pe locul 2. Europa pare tot mai aproape, dar mai sunt trei jocuri și nu poți să spui despre nici un joc că este ușor.  Matematic mai sunt 9 puncte puse în joc, ne așteaptă un meci foarte greu sâmbătă cu Braşov. Dacă reușim să trecem de această barieră de 60 de puncte cred că avem șanse să zicem după meciul cu Brașovul, dacă obținem punctaj maxim, să zicem că suntem în Europa”, crede Pustai.

Calcule – dacă Petrolul (3-0 în tur la Galaţi) şi Astra (0-0 în tur la CFR Cluj) ajung în finala Cupei României atunci practic şi locul 4 va avea garantat biletul de Europa

Program Pandurii, locul 2, 59 de puncte:

Braşov (acasă), Chiajna (deplasare) şi Astra (acasă)

Astra, locul 3, 57 de puncte:

Petrolul (d), CFR Cluj (a), Pandurii (d)

Petrolul, locul 4, 57 de puncte:

Astra (a), U Cluj (d), Gaz Metan Mediaş (a)

Vizualizări: 236

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: