Încă o societate care lucrează pentru CEO, în pragul insolvenţei

Încă o societate care prestează servicii pentru Complexul Energetic Oltenia este aproape de insolvenţă, după ce acest lucru s-a întâmplat şi la UEF Motru. De data aceasta este vorba despre Minprest, care are datorii neplătite de aproape două luni. Directorul Gabriel Giorgi susţine că penalităţile de întârziere au depăşit profitul prognozat pentru acest an.

Rep.: Vă confruntaţi cu o situaţie financiară critică. Aţi discutat cu conducerea CEO?

G.G.:  Am avut mai multe întâlniri cu conducerea CEO, în ultimul timp am discutat cu domnul Ilie mai mult decât am discutat cu soţia acasă. Cei de la CEO ne spun că nu sunt bani. În ultimul timp mi-au spus că au început să intre bani mai mulţi, dar sunt foarte mulţi furnizori de plătit. La ora actuală au să ne dea 6 milioane de lei, dintre care 4 sunt scadente şi pentru o parte din cele 4 facturăm penalităţi. Sunt întârzieri de plată mai mari de 90 de zile. 

 Rep.: Există risc de insolvenţă?

G.G.: Există risc de insolvenţă, orice furnizor neplătit poate să ceară insolvenţa în instanţă. În ultimul timp am plătit doar salariile angajaţilor pentru că astea sunt prioritare. Fiind pusă poprire pe conturi, tot ce ar trebui să intre în contul nostru se duce direct la stat, dar salariile sunt prioritare. În ultimul timp doar pentru salarii ne-au dat bani. Trebuie să deblocăm această situaţie financiară pentru că dacă nu ni se deblochează conturile n-o dă putem plăti furnizorii care deja sunt la limita maximă a aşteptării şi ne tot trimit notificări.

 Rep.: Dacă veţi reuşi să plăţi datoriile se vor îmbunătăţi lucrurile?

G.G.: Să presupunem că vom reuşi să deblocăm conturile şi că reuşim să plătim şi furnizori şi tot, dar deja Minprest a plătit peste 200.000 de lei penalităţi către stat, în condiţiile în care ne-am prognozat un profit de 150.000 de lei sfârşitul anului, bani care deja s-au dus pe apa sâmbetei. Plus că au mai fost problemele cu concedierile colective, care au generat şi ele cheltuieli suplimentare. Am dat nişte salarii pe perioada preavizului şi n-am încasat niciun venit pentru persoanele respective, am mai produs încă o pierdere şi acolo de vreo 200.000 de lei. Noi suntem pe muchie de cuţit, neavând echipamente, neavând materiale, neputând să mai deplasăm maşini.

Vizualizări: 1,467

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: