Încă o tonă de alcool confiscat la Turceni din acelaşi BMW X5

Poliţiştii gorjeni au confiscat peste o tonă de alcool de la un craiovean care aducea marfa la Târgu Jiu cu un BMW X5 care, cu o zi înainte, fusese implicat într-o acţiune similară. Bărbatul de 30 de ani a fost prins la un filtru organizat la Turceni, după ce aflase de prezenţa poliţiştilor în stradă şi încercase să evite zona mergând pe Ioneşti. Acesta a tras maşina pe dreapta şi timp de câteva ore a stat într-un bar, poliţişti bând şi ei o cafea între timp. Craioveanul s-a văzut nevoit în cele din urmă să urce în maşină şi să plece, moment în care a fost tras pe dreapta şi i s-au cerut actele pentru marfa pe care o transporta.

Poliţiştii au confiscat cu această ocazie528 de litri de rom şi 600 de litri de coniac. Maşina oprită acum mai fusese percheziţionată de oamenii legii tot la Turceni la sfârşitul săptămânii trecute. Atunci a fost confiscată tot o cantitate de peste o tonă de rom şi coniac, şoferul, un alt bărbat, neputând nici el să prezinte documente pentru marfa respectivă. Băutura a fost confiscată şi va fi expertizată, poliţiştii încercând să afle dacă aceasta este contrafăcută sau nu. Şoferul tras acum pe dreapta a fost amendat cu 1000 de lei, la fel ca şi celălalt bărbat care transporta alcool cu acelaşi autoturism de teren şi tot fără acte.

Vizualizări: 88

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: