Încă un patron condamnat pentru evaziune!

Lupta pe care autoritățile au început-o în ultima vreme cu administratorii de firme care ani de zile nu și-au achitat impozitele și taxele către buget duce aproape săptămânal la condamnarea câte unui patron trimis în judecată pentru evaziune fiscală. Așa este și cazul lui Dumitru Tănăsoiu, pe care, ieri, magistrații l-au găsit vinovat de comiterea infracțiunii respective, bărbatul primind o condamnare de 3 ani, executarea fiind suspendată și înlocuită cu un termen de încercare de 6 ani. Judecătorii au decis ca el să plătească însă sumele datorate la buget, pedeapsa cu suspendare fiind luată în contextul în care omul de afaceri și-a recunoscut faptele și a achitat și o parte din prejudiciu.

„Constată că societatea administrată de inculpat SC MOTOELEVATOR SRL Tg-Jiu a fost radiată la data de 21.02.2014. Obligă inculpatul la plata sumei de 261708 lei , cu accesoriile aferente până la data achitării integrale a prejudiciului către partea civilă Statul Român reprezentat prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj. Constatată că inculpatul a achitat din prejudiciu total în sumă de 298782 lei, reprezentând impozit pe profit, T.V.A., contribuţia la asigurări sociale şi contribuţia la sănătate, suma de 37074 lei”, au hotărât magistrații, sentința nefiind definitivă. Ea menține însă sechestrul asigurator pe apartamentul pe care inculpatul îl are în municipiul Târgu Jiu, în caz de neplată a datoriilor statul urmând să execute proprietatea respectivă.

Vizualizări: 60

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: