Încă un post de director scos la concurs

Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu a scos la concurs posturile de conducere ocupate de interimari. După ce a fost anunțat examenul pentru postul de director financiar-contabil, acum s-a vacantat și postul de director îngrijiri.

Asistenții medicali generaliști principali, cu cel puțin doi ani vechime, își pot depune candidaturile până pe data de 5 iulie, ora 16.00. Concursul are loc în perioada 19-29 iulie.

În același timp, au fost validate dosarele depuse pentru ocuparea funcțiilor vacante de șefi de secție. Sunt zece candidaturi pentru tot atâtea posturi.

Astfel, șefia Serviciului de Anatomie Patologică este dorită de dr. Camelia Firoiu, Chirurgie Generală - dr. Vasile Băleanu și Endocrinologie – dr. Lucreția Pârcălăboiu. Și-au mai depus dosarele doctorii Sorinela Stochițoiu – Neurologie, Ion Crețu – ATI I, Rodica Dîrnu – ATI II, Maria Violeta Dina – ORL, Letiția Barbu – Oftalmologie, Florin Daniel Dijmărescu – Serviciul de Medicină Legală și Ioana Luciana Băleanu – Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie.

Concursurile pentru șefii de secție se vor organiza lunile viitoare.

Vizualizări: 2,967

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: