Începe construcţia a 200 de podeţe în oraşul Ţicleni

Câteva sute de podeţe vor fi realizate pe strada Petroliştilor din oraşul Ţicleni. Investiţia se ridică la circa 600 mii lei şi se realizează cu fonduri de la bugetul local. Constructorul podeţelor a fost deja desemnat în urma unei licitaţii, urmând ca din această săptămână să se treacă la lucrările propriu-zise.

Vechile podeţe de pe artera principală a oraşului Ţicleni, strada Petroliştilor, vor fi înlăturate în curând. Asta pentru că primăria şi-a propus înlocuirea lor cu unele noi, rezistente şi mai eficiente. Săptămâna aceasta vor începe lucrările de construcţie a câteva sute de podeţe. Aspectul oraşului se va schimba după realizarea acestora mai ales că şi strada a fost reabilitată. „Realizăm 200 de podeţe anul acesta şi am făcut proiectarea pentru alte 300 care să fie realizate anul viitor. Toate şanţurile pluviale vor fi dalate. Am avut lucrarea pe SEAP, s-a licitat, a câştigat o firmă din Târgu Jiu, urmează ca săptămâna aceasta să dăm drumul la lucrare. 100 de podeţe se vor realiza spre Răşina şi 100 spre Ţicleni-Tunşi. Vom pleca din centru. Podeţele existente sunt vechi, colmatate, nu mai circulă apa, sunt greu de desfundat, intră apa în curţile locuitorilor”, a declarat Constantin Radu, primarul oraşului Ţicleni.

Societatea Grup Construct SRL din Târgu Jiu a câştigat licitaţia pentru realizarea acestor podeţe. Lucrările trebuie finalizate în termen de 2 luni.

Pârâul Cioiana, decolmatat

Totodată, autorităţile locale sunt sprijinite de conducerea Serviciului de Gospodărire a Apelor Gorj pentru decolmatarea pârâului Cioiana, care străbate localitatea. Primarul Constantin Radu a explicat cât de importante sunt aceste lucrări pentru comunitate. „500 metri cubi se vor scoate din albie anul acesta şi urmează ca la anul să continuăm. Miercuri încep cu defrişările şi apoi cu decolmatarea. Este o zonă inundabilă, pârâul trece şi la 20 metri de case. Se măreşte albia, se mai adânceşte. Anul acesta se va lucra pe porţiunea care pleacă din centru spre Târgu Cărbuneşti”, a mai spus primarul.     

Vizualizări: 391

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: