Începe reabilitarea policlinicii din Târgu-Jiu

Ambulatoriul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu va intra în reabilitare începând din septembrie. S-a luat această decizie pentru că este nevoie de reabilitarea policlinicii pentru acreditarea unităţii spitaliceşti şi pentru că locaţia nu a mai fost modernizată de zeci de ani.

Aproximativ 5 milioane de euro vor fi investiţi în reabilitarea ambulatoriului Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu. În luna septembrie vor începe lucrările de modernizare şi se va achiziţiona şi aparatura medicală necesară pentru fiecare cabinet. „În scurt timp vor începe lucrările pentru reabilitarea şi modernizarea Ambulatoriului Spitalului Judeţean cu fonduri structurale, venite prin Consiliul Judeţean. Valoarea totală a investiţiilor este de aproximativ 5 milioane de euro. Era nevoie această modernizare, pentru că Ministerul Sănătăţii s-a înfiinţat o Agenţie de Acreditare a Spitalelor şi ne ajută foarte mult, pentru că policlinica trebuie să arate şi să fie făcută după standardele europene. Va fi dotată şi cu aparatură medicală achiziţionată prin Ministerul Sănătăţii pentru a nu avea probleme la acreditarea Spitalului“, a declarat Constantin Pălivan, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu.

Se schimbă programul

Începerea lucrărilor va bulversa puţin activitatea din policlinică, astfel că se va lucra în două ture. „Se va începe reabilitarea policlinicii pe segmente. Lucrăm la un plan de comasare a cabinetelor, astfel încât activitatea să nu fie întreruptă pe timpul lucrărilor la nici un cabinet, asta pentru că sunt mulţi bolnavi care vin aici la consultaţii. Ne-am gândit să se lucreze pe câte două ture şi în fiecare cabinet vor fi câte doi medici de specializări diferite pentru a fi consultaţi toţi bolnavii”, susţine Constantin Pălivan.

Bolnavii care vin la policlinică susţin că această modernizare a ambulatoriului este binevenită şi trebuia să se facă de mai mult timp. „Lucrările trebuiau să înceapă mai de mult pentru că aici este groaznic. Pereţii sunt jupuiţi sau negrii din cauza trecerii timpului, geamurile nu se mai închid, becuri nu prea sunt. Băncuţele astea de pe la uşile cabinetelor sunt rupte şi insuficiente. Este deplorabil. Mai venim şi cu copii pe aici şi oricum sunt speriaţi de medici, dar când mai văd şi încăperile astea rămân traumatizaţi. Ar trebui făcut ceva pentru că arată jalnic”.

Vizualizări: 100

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: