Primarul Mazilu, sprijinit de ministerul lui Udrea

Primarul din Târgu-Cărbuneşti, Mihai Mazilu, a declarat că acum câteva zile a avut o întâlnire cu un secretar de stat din Ministerul Dezvoltării condus de Elena Udrea şi i-au fost promise sume importante de bani pentru investiţii la spital. Mazilu a adăugat că în curând vor începe lucrările de termoizolaţie la unitatea spitalicească din oraş. De asemenea, se lucrează la reabilitarea Secţiei de Neurologie şi dotarea acesteia cu aparatură de ultimă generaţie.

Unitatea spitalicească din Târgu-Cărbuneşti este spital de cinci stele, după cum afirmă primarul oraşului, Mihai Mazilu. „Este un spital de cinci stele fără niciun fel de modestie. Eu mă bucur că oraşul are un astfel de spital. Asta este o relaţie bună între administraţie şi conducerea unităţii spitaliceşti. A venit cineva de la ministerul dezvoltării, am avut o discuţie şi vom face învestiţii la spital. Este vorba de foarte mulţi bani”, a spus Mazilu.

Conducerea Spitalului se pregăteşte încă de pe acum pentru sezonul rece. La începutul lunii viitoare vor începe lucrări de termoizolaţie la toate secţiile spitalului şi în felul acesta se vor reduce cheltuielile cu încălzirea. „Am primit ceva fonduri pentru termoizolaţia spitalului. Acum vom face licitaţiile şi sper ca la începutul lui septembrie să derulăm lucrările. În afară de secţia Cardiologie şi cea fizioterapie, care au termoizolaţie, toate secţiile vor intra în acest proces de reabilitare. În primul rând vor scădea la iarnă cheltuielile pentru încălzire şi faţa spitalului va arăta altfel”, a declarat Constantin Tîrziu, directorul spitalului.

Directorul a precizat că şi secţia Neurologie a fost dotată cu aparatură de ultimă generaţie urmând să fie construită o nouă secţie Neurologie.

Vizualizări: 115

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: