E deja al treilea an consecutiv când, după ce e anunțată mare favorită la câștigarea turneului, Simona Halep pierde mai devreme decât era prevăzut la cel mai tare turneu de Grand Șlem. De data asta a reușit chiar contraperformanța să iasă din turul 2, învinsă de o necunoscută care Simonei îi este ceva mai cunoscută, totuși, pentru că aceeași anonimă a scos-o și de la US Open. Și mai dezamăgitor e faptul că croata care a eliminat-o pe româncă este mioapă și joacă cu ochelari. Desigur, în turul I al turneului Halep mai fusese la un pas de eliminare, de data aia în fața unei jucătoare obeze, deci un handicap al adversarei atât de minor ca lipsa de vedere clară nu mai poate fi considerat un avantaj important. Sunt, desigur, prea rău cu Simona. E a noastră și o iubim. Doar că, în ultimul timp mai ales, mi se pare că e prea a noastră. Cum era Simona înainte să devină toți românii fani și experți în tenis? Păi, era o fată modestă și cu sâni imenși care stătea o zi întreagă pe teren și muncea. În spiritul acelei munci, și-a ciopârțit până și sânii, a făcut tot ce a depins de ea să fie foarte bună. Și a fost. A ajuns sus tocmai mulțumită acelei modestii combinate cu o seriozitate deloc specific românească. Și ea ar fi vrut să rămână serioasă și după ce a ajuns pe locul 2 în lume, săraca, doar că n-am lăsat-o noi. Am băgat-o în reclame cretine, am făcut interviuri cu întrebări imbecile, am criticat-o, am hăituit-o, am obosit-o, am umilit-o (de pildă, o revistă sinistră de sport, copilul avortat de Horia Ivanovici, este deja la al doilea an în care o pune pe Halep pe un loc 2 al unui top propriu intitulat ”Femeia anului în România”, de fiecare dată pe primul loc fiind Anamaria Prodan). De ce am făcut toate astea? Pentru că așa știm noi, la altceva nu ne pricepem.

Marii tenismeni, fie ei bărbați sau fete, și mai ales aceia care provin din Europa de Est, ajung și rămân mari după ce se mută cu cățel, cu purcel, undeva în Vest. Acolo nu doar că se antrenează în condiții mult superioare celor pe care le găsesc în România, dar se schimbă cu totul, ca oameni și sportivi, și se schimbă învățând. Învață nu doar engleza (pe care Simonica, din păcate, o vorbește ceva mai prost ca Iliescu, lucru nemaivăzut în WTA, unde toată lumea vorbește cel puțin o engleză decentă, dacă nu cumva perfectă, cum o face croata care tocmai a bătut-o pe Halep), ci învață și cum să aibă o mentalitate și un stil de viață sănătoase, să fie învingătoare, să fie puternice, să fie, pe scurt, bune. Nu vreau să știu ce ar fi la gura românilor dacă Simona și tatăl ei ar lua decizia salvatoare de a se muta într-o țară normală, în care ar anula toți factorii destabilizatori pomeniți mai sus. Cred cu tărie, însă, că aceasta ar fi alegerea firească și normală. Simona Halep ar continua să joace și să lupte pentru România, doar că nu din România, deoarece asta e aproape imposibil. În România se petrec prea multe lucruri nenaturale și aproape mereu de rău-augur ca să-ți permiți să încerci să fii cel mai bun din lume trăind aici. Hai, România, deci, dar hai din America!