Închiderea minei Albeni a lăsat pe drumuri sute de familii

Închiderea minei Albeni a însemnat pentru oamenii din localitate nu numai pierderea unui loc de muncă, ci şi deznădejdea că nu vor avea cu ce să-şi crească copiii. După închidere, mulţi au rămas pe drumuri, doar şapte dintre ei mai lucrează astăzi pentru firma care se ocupă de ecologizare şi închidere. Comunitatea locală din Albeni a avut şi ea de pierdut de pe urma închiderii mineritului, fie că vorbim de sumele din impozit ce ajungeau la bugetul local, fie de banii primiţi pe proiecte ca fiind o localitate afectată de minerit.

Foştii angajaţi de la Albeni îşi mai amintesc şi astăzi de zilele bune, cu salarii mari şi satisfacţia că făceau ceea ce învăţaseră. Nu le era frică de subteran, era casa lor şi locul unde îşi câştigau pâinea. Acum, mulţi dintre ei au părăsit localitatea în căutarea unui trai mai bun. Doar şapte au rămas la mina Albeni, să o închidă definitiv. „După ce s-a închis am rămas fără un loc de muncă şi mi-a fost foarte greu din punct de vedere financiar. Eram ajutor de miner şi câştigam destul de bine, am lucrat 12 ani în subteran. După aia s-a ales praful. Acum lucrez la firma asta care se ocupă de închidere, dar restul nu ştiu pe unde sunt”, a declarat Cosmin Speriatu, fost angajat la Mina Albeni.

Cornea: „Se intra cu doi lei în mină şi se ieşea cu un leu”

Autoritatea locală din Albeni regretă şi ea perioada când mineritul era în floare în localitate. Nu numai că a beneficiat de proiecte considerabile ca fiind o localitate afectată, dar sumele primite la bugetul local se cunosc în ziua de azi. Primarul comunei Albeni, Dumitru Cornea, spune că s-a luptat pentru a evita închiderea minei, însă s-a insistat mult cu nerentabilitatea acesteia. „La vremea respectivă s-a insistat foarte mult că se intra cu doi lei în subteran şi se ieşea cu un leu, că era nerentabilă. Eu am luptat să angajez măcar o parte din salariaţi la firma asta care e acum acolo, dar majoritatea a rămas fără loc de muncă. Cam 70% din locuitorii apţi de muncă din Albeni au lucrat la mină”, a declarat Dumitru Cornea, primarul din Albeni.

Clădirea minei, adăpost pentru vipere

Unul dintre localnici comunei Albeni foloseşte în prezent un spaţiul din clădirea minei pentru o pasiune veninoasă. Acesta creşte acolo nu mai puţin de 450 de vipere de la care speră să scoată bani frumoşi. Viperele cu corn sunt ţinute în condiţii speciale şi sunt cumpărate din străinătate cu cel puţin 220 de euro una. 

Vizualizări: 194

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: