Închise pentru că nu eliberau bonuri

Le-a fost suspendată activitatea pentru că nu foloseau case de marcat fiscale. Este vorba despre două societăţi comerciale din Gorj ce au fost verificate de comisarii Gărzii Financiare Gorj. ”La o societate a fost interzisă activitatea de comercializare cu amănuntul pentru o perioadă de trei luni de zile pentru neutilizarea casei de marcat, iar la alta s-a dispus sistarea activităţii”, spune Ion Pupăzan, şeful Gărzii Financiare Gorj. Chiar dacă nu au fost închise, patru firme au fost sancţionate cu amenzi de peste 12.000 lei pentru că nu eliberau bonuri fiscale. (A.A.)

Stiri pe scurt

Firme specializate în înșelăciune

Firmele din Târgu Jiu s-au specializat în evaziune fiscală. În acest an o firmă din municipiu a prejudiciat statul cu peste 200.000 lei prin înregistrarea în contabilitate a unor fiscale în numele unor firme fantomă din București și Argeș. Valoarea totală a facturilor se ridica la 704.320 lei. ”Aceste firme nu funcționează la sediul social și nu au depus la organele fiscale niciun fel de deconturi sau declarații din care să rezulte activitatea desfășurată și veniturile obținute. Aceste facturi nu reflectă operațiuni reale și au fost înregistrate în evidenșele contabile doar în vederea măririi nejustificate a cheltuielilor și deducerii TVA-ului, în scopul diminuării impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat”, afirmă Ion Pupăzan, şeful Gărzii Financiare Gorj. Pentru prejudiciul creat administratorul s-a ales cu sesizare penală. Cazul nu este singular. Aceleași manevre erau practicate și de altă firmă din municipiu, care lucra însă cu o firmă din județul Mehedinți. În acest caz prejudiciul adus bugetului se ridică la 37.251 lei, reprezentând TVA și impozit pe profit.

(A.A.)

Mărfuri confiscate

Amenzi de peste 9.000 lei au fost aplicate comercianților din județul Gorj. Lipsa documentelor de proveniență pentru mărfurile deținute i-a ars la buzunar pe agenții economici din Baia de Fier, Bolboși, Crasna și Târgu Jiu. Pe lângă sancțiuni, agenții au rămas și fără marfă, aceasta fiind confiscată de comisarii Gărzii Financiare. Contravaloarea acesteia se ridică la 14.525 lei. ”Au fost întreprinse mai multe acțiuni de supraveghere și control a agenților economici care desfășoară activități de comerț cu amănuntul, urmărindu-se în special descoperirea acelora care comercializează mărfuri neînsoțite de documente legale de proveniență și intrare în gestiune”, declară Ion Pupăzan, șeful Gărzii Financiare Gorj.

(A.A.)

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: