Iniţiativă legislativă: chef cu acordul scris al vecinilor

Un grup de 42 de senatori (40 PSD din 42, unul independent şi un democrat liberal) au iniţiat un proiect de lege privind asigurarea ordinii şi liniştii publice, care prevede, între altele: amuţirea muzicii la terase după ora 22, necesitatea obţinerii aprobării scrise a tuturor vecinilor ce ar putea fi deranjaţi în cazul organizării unei petreceri în propria locuinţă, interzicerea consumului de băuturi alcoolice în parcuri, pe stadioane şi străzi, interzicerea portului oricăror obiecte contondente sau de autoapărare, inclusiv interzicerea cuţitelor de bucătărie în propria maşină, informează Gândul.

Proiectul mai prevede interzicerea consumului de băuturi alcoolice în parcuri, pe stadioane şi străzi, interzicerea portului oricăror obiecte contondente sau de autoapărare, inclusiv interzicerea cuţitelor de bucătărie în propria maşină. "În cazul unor evenimente familiale, depăşirea limitelor de zgomot admise se poate face numai cu acordul scris al locuitorilor din imobil sau din imediata vecinătate", este menţionat în proiectul de lege.

De asemenea, în localurile publice situate în imobilele cu destinaţia de locuinţă, programul muzical poate fi difuzat după ora 22.00 doar dacă localul este izolat fonic şi patronii obţin aprobarea scrisă a locatarilor imobilului şi a celor din imediata vecinătate.

Primarii din staţiunile turistice vor putea reglementa alte orare de funcţionare ale teraselor "după consultarea cetăţenilor".

Ani de închisoare

Proiectul prevede şi limitarea auto-protecţiei, prin interzicerea purtării spray-urilor lacrimogene sau paralizante şi a oricăror obiecte contondente în locuri publice, mijloace de transport în comun. Nerespectarea acestei reguli este considerată infracţiune şi ar urma să fie sancţionată cu închisoarea de la 6 luni, la 5 ani. Tot între 6 luni şi 5 ani de închisoare ar urma să fie pedeapsa în cazul celor care refuză să îşi decline identitatea sau să se legitimeze în faţa poliţiştilor, având şi un comportament jignitor faţă de aceştia. La fel ar urma să fie sancţionaţi şoferii care nu opresc autovehiculul la semnalele poliţiştilor, precum şi cei care scriu în procesele verbale de constatare a contravenţiilor "expresii jignitoare".

Puşcărie dacă nu-ţi supraveghezi animalul

"Săvârşirea a trei sau mai multe contravenţii în timp de un an, urmate de refuzul de a fi achitate" se sancţionează cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, susţin senatorii. Contravenţii vor fi considerate: "hărţuirea unei persoane prin apelarea repetată la telefon, sonerie, interfon, bătăi în uşi sau ferestre, în scopul de a-i crea o stare de disconfort", "lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor domestice sau de companie care prezintă pericol public pentru persoane şi bunuri de orice fel, inclusiv pentru culturile agricole şi plantaţiile ce aparţin domeniului public sau privat, ori pentru circulaţia rutieră", "consumul de băuturi alcoolice pe stradă, în parcuri, stadioane, baze sportive, instituţii culturale şi de învăţământ, săli de spectacole, unităţi economice, mijloace de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi sau alte locuri publice, indiferent de forma de proprietate", relaţiile sexuale în locurile publice.

Vizualizări: 87

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: