Înţelegerile dintre Orzan şi Dian Popescu pică

Gheorghe Orzan, vicepreşedintele PNL Gorj, vrea să candideze pentru postul de consilier regional, având convingerea  că va fi primul pe lista PNL Dian Popescu, liderul PNL Gorj consideră prematură o discuţie în acest moment despre consilierii regionali şi neagă vreo înţelegere cu Orzan. 

Liberalul spune că poziţia I pe lista de consilieri face parte din înţelegerea pe care a avut-o cu preşedintele partidului la Gorj Dian Popescu, în timpul campaniei interne ce a avut loc vara trecută, când l-a susţinut în detrimentul lui Radu Angheloiu. „Dacă se desfiinţează postul de consilier judeţean eu fac ce am făcut până acum. Stând aşa şi judecând la rece mi-am dat seama că aş putea candida şi pentru postul de consilier regional, să reprezint judeţul Gorj, dacă gorjenii o să constate că merită să-i reprezint. Eu vă informez că din partea PNL-ului voi ocupa poziţia I. Nu am vorbit la partid, dar ăsta a fost unul dintre punctele de negociere la susţinerea preşedintelui şi prietenului meu Dian Popescu”, a declarat liberalul Gheorghe Orzan.  „Prietenul“ Dian Popescu neagă vreo înţelegere cu Orzan.

“Vis-à-vis de declaraţia că are o înţelegere cu mine, noi nu avem înţelegeri pe posturi şi pe funcţii în interiorul PNL. Astfel de înţelegeri pe poziţii eu nu le pot face cu nimeni pentru că sunt decizii care se iau în interiorul Biroului. Nu este normal să ai o astfel de înţelegere”

 Dian Popescu, preşedintele PNL Gorj.

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: