Ieri s-a jucat meciul de handbal dintre CSM Călărași și Energia Târgu Jiu. Dacă știați asta, sunt șanse mari să fiți din Călărași sau din Târgu Jiu sau să jucați la pariuri din când în când. Eu mă încadrez în a treia variantă. Dar de ce ar trebui să știe cineva? Tocmai, că n-ar trebui E suficient că au știut cei care au știut. Nu știu cum e la Târgu Jiu când se joacă sporturi de sală, dar la Călărași am văzut nu doar o sală plină într-o luni, la ora 17:30, ci și o sală foarte frumoasă. În sensul de cunoscătoare de handbal, pozitivă și cu oameni care păreau să se distreze pe cinste, poate chiar să fie fericiți, într-o după-amiază fierbinte dintr-un oraș de pe malul Dunării pe care am putea fi înclinați să-l considerăm plictisitor, poate chiar mort. Această aroganță cu care privim provincia și care răzbate, iată, și din tonul textului meu, naște o atitudine păguboasă cum că Bucureștiul ar fi singurul loc unde putem trăi, munci sau iubi, cum că rămânerea în provincie ar implica un soi de ratare, ambele idei, în fond, niște prostii care se răspândesc cu siguranța cu care doar prejudecățile știu să o facă. Și atitudinea păguboasă merge mai departe, transformându-se în niște realități scandaloase. De pildă, una care mă face să mă minunez neîncetat: în București, prețul mediu al chiriei lunare pentru o garsonieră este de 245 de euro, în condițiile în care un profesor sau un medic debutant câștigă aproximativ 240. Și nu, nu e nici o greșeală. Un intelectual al acestei țări de rahat nu-și poate permite să plătească nici măcar chiria pentru o cameră meschină în capitala statului care l-a pregătit pentru viață, stat căruia de altfel îi dedică nu doar un procent substanțial din propriile câștiguri, ci și o parte îngrozitoare din propriul timp, timp pe care și-l petrece în general pregătindu-se asiduu să moară de foame.  Cum e tot mai clar că Bucureștiul nu este o alternativă, tocmai pentru că cererea exagerată și impresia că ar fi buricul pământului au făcut din el un oraș prohibitiv, ne rămâne tuturor o viață mai liniștită într-o provincie în care se pot petrece (și chiar se petrec) o grămadă de lucruri mișto. Ca de exemplu returul meciului de handbal dintre Călărași și Târgu Jiu. Cu mare drag v-aș spune cât a fost scorul final, dar n-o fac din două motive: primul pentru că nu-l știu această ediție încheindu-se la pauza meciului și al doilea pentru că și dacă l-aș ști probabil ar fi mai bine să nu vi-l spun, din moment ce Călărașiul conducea la pauză cu trei goluri.