Investiții blocate de lipsa banilor la Stăneşti

Investițiile de sute de miliarde de lei vechi sunt blocate în comuna Stănești din cauza lipsei fondurilor. Pe raza localității se lucra la sistemul de alimentare cu apă în două sate, dar și la reabilitarea mai multor drumuri comunale. Toate aceste investiții sunt blocate încă de anul trecut, iar edilul încă mai speră să primească fonduri pentru a le finaliza. Vasile Pârvulescu a solicitat și sprijinul senatorului Dian Popescu, acesta fiind singurul parlamentar din colegiul său cu care a reușit să vorbească.

Primarul din comuna Stănești ar avea nevoie de aproximativ 250 de miliarde de lei pentru a finaliza investițiile demarate pe raza localității. Majoritatea lucrărilor au fost începute încă din anul 2010, dar au fost întrerupte din cauza lipsei fondurilor. Primarul însă mai speră să primească bani pentru a le termina. Cea mai mare investiție începută și nefinalizată este alimentarea cu apă în două sate. „Avem nevoie urgentă de bani, pentru că avem proiecte și nu avem bani să le finalizăm. Am o investiție la un sistem de alimentare cu apă în două sate și am întrerupt lucrările din luna iunie 2012, pentru că nu am mai avut bani. Lucrările ar fi trebuit terminate încă de anul trecut, dar acest lucru nu a fost posibil. Am primit numai promisiuni, dar bani deloc. Am mai avea nevoie de 20 de miliarde de lei vechi pentru a finaliza proiectul realizat în proporție de 50%”, a declarat primarul Vasile Pârvulescu.

Patru drumuri începute

Primarul din comuna Stănești a decis acum trei ani să reabiliteze și patru drumuri comunale, însă nu mai are bani să le termine. Pentru reabilitarea acestora ar mai avea nevoie de aproximativ 200 de miliarde de lei vechi. Edilul a reușit să asfalteze cu bani de la bugetul local câte un kilometru din fiecare drum. „Avem patru drumuri pentru care avem autorizație de reabilitare. Am început lucrările în 2010 și 2011, dar nici până acum nu am reușit să le finalizăm pentru că nu sunt bani. Am zis că le facem cu bani de la bugetul local, dar este peste puterea noastră financiară. Am făcut câte un kilometru, doi din fiecare drum.  Ar fi bine să le finalizăm, dar nu mai avem fonduri”, a precizat Pârvulescu.

A cerut ajutor parlamentarilor

Primarul din Stănești, Vasile Pârvulescu, a cerut sprijin și parlamentarilor din Colegiul 1, însă așa cum era de așteptat aceștia nu s-au îngrămădit să-l ajute, că doar a trecut campanie electorală. „Am încercat să iau legătura cu deputații și senatorii din colegiul meu. Numai cu domnul Dian Popescu am reușit să vorbesc, pentru că ceilalți își scot la înaintare oamenii de la cabinete. Vorbim prin intermediul lor. Cu domnul Barbu am vorbit doar în campanie, iar cu domnul Cupă nu am avut o relație nici bună, dar nici rea”, a spus primarul.

Vizualizări: 222

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: