Drumul omenirii a fost greu și viscolitor. Omul, o formă de viață realmente de tot rahatul, cel puțin la prima vedere: fără calitățile fizice ale altor animale, fără dinți puternici, fără sisteme ingenioase de autoapărare împotriva prădătorilor și nici cu foarte mult creier (ca s-o spunem p-aia dreaptă), dacă ne gândim doar la obsesia aproape ancestrală pentru mărimea organului genital masculin; sau a mamelelor mamiferelor de gen feminin. Și totuși, cumva am răzbit. Inteligenți? Uneori și cu siguranță nu toți. Ambițioși, ațoși și bolnav de perseverenți? Întotdeauna. Am descoperit și folosit focul, deși ne ardea la mână și la cur când nu eram atenți; am subjugat pământul și natura, chit că uneori ne-a mai luat vântul și niciodată nu ne-a dus în Ozul p**ii; am găsit o metodă să transformăm piatra seacă în unealtă, chiar dacă asta a însemnat și folosirea sapei întru despicarea capului soacrei; am învățat să facem fuziune nucleară în bucătărie chiar dacă asta a însemnat să trăim în continuare cu iminența autodistrugerii rânjind și horcăind înfiorător în hol.

Ptiu, mânca-ne-ar mama de nebuni, că tot progresul nostru a fost un dans amețitor pe sârmă, un ping pong etern între calitatea noastră de îngeri și aceea de demoni! Prima frază coerentă pe care am reușit s-o încropim trebuie c-a fost ”we can work it out”. În engleză, of course, că doar știm de la Hollywood c-așa vorbeau oamenii încă de la homo erectus. Știți cum i-a zis Ponta lui Băsescu atunci când îl prinsese ăla cu lecția neînvățată, nu? ”Dooomnu președinte, O SĂ NE DESCURCĂM!”. L-am iubit pe Ponta atunci, zău! Am văzut în aroganța aia penibilă istoria întregii umanități. Mesajul era clar: coae, habar n-am ce fac aicea, dar cumva tot o să-mi iasă mie, nu-ți mai bate capul atâta! Hai să bem sau ceva, că mai vedem noi, iiiiiiuuuupiiii, băăăăăăăăă!

Și știți ce? Ne-a ieșit, mă! Muriți de ciudă, cimpanzeilor, delfinilor, câinilor și toate animalele astea care (zic babele nebune și cretinu ăla de Manțog) au și creiere, și suflete mai mari. Și? La ce îi ajută? Să te duci dracu, baleno, care vorbești tu cu razele alea din capu tău cu alte balene aflate la jde mii de kilometri. Tu nu știi să faci ce fac eu! Tata meu om bate pe tata tău balen! Na-na-na-na-na-naaa, ha-ha-ha-ha-ha-haaa!

Au trecut 400 de generații de sate și orașe. Vor mai trece mii până când ne vom împlini, în fine, cele mai ambițioase vise. Vom zbura. Vom coloniza alte planete. Vom controla aproape orice cu puterea minții, inclusiv forțele naturii. Deocamdată, însă, o avem pe Ioana Petrescu. De atât a fost evoluția capabilă până în acest moment. Dar mai vorbim noi peste încă 500.000 de ani!