Iohannis îl tolerează pe plagiator

Klaus Iohannis a participat la prima emisiune televizată de când este preşedintele României. Nu a mers într-un studio de televiziune, ci la ziarul Adevărul, de unde emisiunea a fost preluată în direct de cinci posturi de ştiri. O emisiune din care culegătorii de gafe au strâns o oarece recoltă, Iohannis nefiind încă familiarizat cu fişa postului de preşedinte.

În încercarea lui de a fi corect cu instituţiile statului, Iohannis reuşeşte să-şi enerveze alegătorii. Spre exemplu, a fost invitat de moderator să comenteze situaţia legată de plagiatorul Victor Ponta, care s-a folosit de calitatea sa de premier, pentru a da o ordonanţă de urgenţă în folosul său. Ponta vrea să scape de titlul de doctor prin cerere, dar legea nu permite asta. Titlul de doctor putea fi retras dacă a fost obţinut prin fraudă, dar premierul a vrut să evite o situaţie de gen pe viitor, când nu va mai fi prim-ministru. Şi probabil a vrut să evite şi un viitor dosar penal, plagiatul dovedit fiind pedepsit cu închisoarea. Aşa că vrea să renunţe singur la un titlu obţinut prin fraudă, fără să recunoască plagiatul.

Iohannis, care în campanie l-a criticat pe Ponta pentru plagiat, spunând că el este profesor şi nu ar putea tolera „copiatul”, a avut ieri o reacţie neinspirată. A spus că nu îi dă lui Ponta replica prin presă, ci aşteaptă actul normativ la promulgare, după care se va pronunţa. Preşedintele Iohannis trebuie să înţeleagă însă că plagiatul lui Ponta nu are nicio legătură cu relaţia instituţională dintre preşedinte şi premier. Iohannis, ca preşedinte, are obligaţia să sancţioneze public un derapaj major, acela de adoptare a unui act normativ de amnistiere a plagiatorilor, aşa cum l-au numit unii jurnalişti. Trebuie să sancţioneze public comportamentul nociv al premierului, acela de a folosi instituţiile statului şi funcţionarii publici pentru a-şi albi trecutul. Ca preşedinte, probabil că nu va promulga actul normativ, dar până atunci are obligaţia de a se pronunţa public pe teme majore. Iar plagiatul este o astfel de temă, pentru că sunt zeci de mii de plagiatori la catedră care distrug zi de zi învăţământul românesc.

Până la urmă, Iohannis va fi forţat de realitate să îl pună la punct de Ponta, care nu se jenează să aibă un comportament de pisicuţ în public, pentru a induce opiniei publice ideea că există un pact între el şi preşedinte. Iohannis nu va face pact cu Ponta pentru a-şi rezolva unele probleme, cum în mod repetat a făcut Traian Băsescu. Noul preşedinte va încerca doar să fie enervant de corect, până când se va convinge că nu are cu cine.

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: