Ion Călinoiu şi Dian Popescu au revenit din concediu cu chef de ceartă

Conflictul dintre Ion Călinoiu şi Dian Popescu se reaprinde, imediat ce politicienii au revenit din vacanţă. În timp ce Călinoiu – vicepreşedinte PSD  susţine că în USL Gorj lucrurile merg bine, Dian Popescu – preşedinte PNL Gorj spune că nu poate să ascundă mizeria sub preş, aşa cum procedează şeful judeţului. Călinoiu crede că Dian Popescu trece printr-o perioadă mai pesimistă, însă preşedintele PNL Gorj îi recomandă să se uite în istoria PSD. Ba mai mult, Dian Popescu  transmite că liberalii sunt oameni mai diplomaţi şi prea inteligenţi pentru a escalada un conflict iscat de Călinoiu.

Ion Călinoiu susţine că în USL lucrurile merg bine, contrazicându-l pe Dian Popescu a cărui părere este că alianţa de la Gorj trece printr-o perioadă tensionată. „Nu este adevărat că USL-ul de la Gorj trece printr-o perioadă tensionată, poate Dian Popescu, care e mai pesimist, trece printr-o perioadă dificilă. Noi suntem optimişti, credem în proiectul USL, iar la Gorj lucruri vor sta la punct cu vrerea unora sau altora”, a declarat Ion Călinoiu.

Dian Popescu pare să-l ignore pe Călinoiu, pe motivul că acesta nu este co-preşedinte al USL Gorj. „Nu discut cu domnul Călinoiu şi nu mă interesează părerea dumnealui. Domnul Călinoiu nu a înţeles foarte bine că, la Gorj, USL-ul l-au făcut Dian Popescu şi Florin Cârciumaru. Domnul Călinoiu are de condus un judeţ, bine sau rău cum o face, iar copreşedintele USL Gorj este Florin Cârciumaru, cu dumnealui discut protocoale, discut înţelegeri. În primul rând, Ion Călinoiu nu e copreşedinte USL, iar dacă în momentul de faţă nu există un scandal mediatic foarte mare, acest lucru se datorează faptului că oamenii din PNL sunt mult mai diplomaţi şi mai inteligenţi pentru a escalada un conflict iscat de Călinoiu”, spune Dian Popescu.

„Nu pot să ascund mizeria sub preş”

Ion Călinoiu îi recomandă lui Dian Popescu să lase orgoliile deoparte şi să respecte competenţele activităţii de parlamentar. „Nu mă deranjează că Dian Popescu nu-mi ia în calcul declaraţiile, toţi trebuie să luăm în calcul dorinţele oamenilor. Pentru a reuşi proiectul USL trebuie să lăsăm deoparte orgolii şi activităţi care nu sunt în interesul judeţului şi să ne ocupăm de ceea ce înseamnă normalitate, prin respectarea competenţelor fiecărei activităţi în parte ca preşedinte al judeţului sau ca parlamentar. Este o perioadă de criză şi trebuie să pregătim proiecte pentru ca la anul să atragem fonduri europene”, a precizat Călinoiu.

Dian Popescu spune, însă, că nu poate ascunde mizeria sub preş. „Nu pot să ascund mizeria sub preş, dacă dânsul o ascunde e numai problema dânsului. Se vede de la o poştă că nu se pune în prim plan economia Gorjului, ci numai interesele personale şi cumetriile”, a declarat senatorul Dian Popescu.  

Călinoiu, avertizat că se întoarce roata 

Şeful liberalilor gorjeni va discuta cu preşedintele Crin Antonescu despre atacurile lui Ion Călinoiu, urmând ca situaţia de la Gorj să-i fie prezentată şi lui Victor Ponta, la întoarcerea din concediu. Ba mai mult, Dian Popescu îl avertizează pe Călinoiu de faptul că se va întoarce roata. „În cadrul Biroului Politic Naţional din perioada 28-29 august, voi discuta cu preşedintele Crin Antonescu în legătură cu atacurile lansate de Ion Călinoiu. Îi vom prezenta situaţia şi premierului Victor Ponta, când se va întoarce din concediu. Domnul Călinoiu nu a înţeles că se află într-un judeţ sensibil şi că orice declaraţie îl pune în dificultate pe Victor Ponta care este deputat de Gorj. Noi liberalii nu am făcut nicio declaraţie la adresa vreunui membru PSD. Ion Călinoiu să înţeleagă că roata-i rotundă şi îţi oferă surprize. Ba mai mult, ar trebui să se uite în istoria PSD”, a mai spus Dian Popescu.

DEBUTUL CONFLICTULUI

Scandalul dintre Ion Călinoiu şi Dian Popescu a demarat în urmă cu aproximativ o săptămână, când şeful judeţului a ieşit cu declaraţii incendiare. Vicepreşedinte al social-democraţilor la nivel naţional, Ion Călinoiu a declarat pentru site-ul pesurse.ro că nu-l susţine cu toată inima pe Crin Antonescu la o candidatură pentru Preşedinţia României.  “De regulă sunt disciplinat, dar nu cu toată inima… Dacă demonstrează că îşi pune şi el ordine, la noi se mai spune  (…) dar cum să-l pui în faţă? Ce dracu? Sunt oameni cu cătuşe la mâini şi tu-i pui în fruntea partidului. Ce-i aia?”, a declarat Călinoiu, întrebat despre sprijinul pe care i-l acordă lui Antonescu la prezidenţiale. Referirile la „oamenii cu cătuşe” l-au vizat fără nici un fel de dubii pe Dian Popescu, şef al PNL Gorj. 

Vizualizări: 169

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: