Iordănescu: Pentru mine nu există titular şi rezervă

Tehnicianul echipei Pandurii, Edi Iordănescu, susţine că pentru el nu există jucător titular şi jucător de rezervă şi doreşte ca fiecare post să fie dublat. Iordănescu mai spune că se declară mulţumit de transferul fundaşului de bandă stânga, Constantin Grecu. Pandurii are acum doi fundaşi stânga: Marko Momcilovic şi Grecu. „Asta ne-am şi propus, să avem postul respectiv dublat. Grecu este un jucător pe care îl cunoaştem din competiţia internă, e familiarizat cu aceasta, un jucător care a mai fost la Pandurii, se cunoaşte cu majoritatea colegilor lui, iar asta va face ca perioada de adaptare, de integrare să fie foarte rapidă. Sigur că ne va ajuta, eu am spus de la început că vrem să avem dubluri pe toate posturile, pentru mine nu există jucător titular şi jucător de rezervă. În funcţie de modul cum se pregătesc şi de seriozitatea lor, de exprimarea în jocuri, eu voi alcătui mereu primul 11. De la cel mai mic ca şi vârstă până la cel mai mare din lot, pentru mine toţi jucătorii sunt la fel de importanţi”, a declarat Edi Iordănescu pentru site-ul oficial al pandurilor. Iordănescu îşi doreşte un lot de 26 de jucători. (A.P.)

Vizualizări: 166

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: