Iordănescu pleacă de la Pandurii. Cine vine?

Antrenorul Edward Iordănescu a anunţat că nu va mai prelungi contractul cu Pandurii Târgu Jiu. El spune că problemele financiare au fost cele care l-au determinat să ia această decizie. La Pandurii rămâne, deocamdată, Narcis Răducan, care spune că în două zile echipa va avea alt antrenor. Echipa ar putea fi preluată de Liviu Ciobotariu.

Clubul Sportiv Pandurii este în căutarea unui antrenor după ce Edi Iordănescu a hotărât să plece de la echipă. „Am decis să nu mai prelungesc contractul cu Pandurii Târgu Jiu. Deşi mă încearcă un sentiment de regret imens, pentru că e în spate o muncă de un an şi jumătate încununată cu o prezenţă europeană, pentru că am cunoscut oameni deosebiţi, pentru că am făcut performanţă împreună, pentru că am trăit momente frumoase la Târgu Jiu şi în mod special pentru că dezamăgesc suporterii care sigur aşteptau continuitate, cred totuşi că e decizia corectă”, a declarat acesta pentru site-ul oficial al clubului.
Lipsa banilor a fost motivul despărţirii de Pandurii, echipa având grave problemele financiare după ce a pierdut finanţarea CE Oltenia. „Latura financiară a făcut să se destrame o echipă frumoasă pe care am construit-o împreună cu Narcis şi factorii de decizie. Sunt un antrenor care se ghidează după principii şi cred că trebuie început un alt proiect în alte condiţii, cu alte obiective şi probabil cu alţi oameni implicaţi. De aceea nu-mi rămâne decât să mulţumesc factorilor de decizie, conducerii administrative, jucătorilor, suporterilor şi tuturor celor care au fost implicaţi în proiectul Pandurii, să urez mult succes clubului în continuare şi să asigur toţi târgujienii că Pandurii va rămâne mereu în inima mea! Hai Pandurii!”, a adăugat Iordănescu.
Preşedintele Narcis Răducan l-a felicitat pe Edi Iordănescu pentru munca depusă, dar a anunţat că în două zile va fi numit un nou antrenor: „Toate felicitările pentru ceea ce a făcut Edi într-un an şi jumătate. A ridicat echipa din zona retrogradării şi a adus-o pe o poziţie de gală, turul 3 în Europa League. Din păcate azi a spus NU continuării în condiţii speciale, a luptei şi cu problemele şi realităţile întregului fotbal românesc. Îi doresc să plece într-un campionat unde nu există această uzură mentală care l-a marcat aici. În două zile vom anunţa noul antrenor pe care suporterii noştri îl vor susţine la fel de intens. În cel mai scurt timp vor veni antrenori şi jucători cu entuziasm şi dornici să lucreze la acest nivel, să continue munca începută de Edi”.

Vizualizări: 784

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: