Iordănescu vrea să scape de retrogradare cu Nistor şi Roman

Edi Iordănescu, antrenorul principal al pandurilor, vrea să-i păstreze la echipă pe Mihai Roman şi Dan Nistor, doriţi de Steaua şi Rapid. Cu ajutorul lor, Pandurii poate scăpa de retrogradare, crede antrenorul. "Nu mă voi opune niciodată ]n cazul in care un fotbalist va putea pleca la mai bine, dar i-aş vrea pe cei doi şi în retur", spune Edi Iordănescu. Transferul lui Nistor la Rapid s-ar putea decide în două zile, însă al lui Roman la Steaua încă se discută. "Poate deveni o certitudine nu doar pentru Steaua, ci şi pentru echipa naţionala", mai spune Edi Iordănescu despre Roman. Edi Iordănescu a explicat şi de ce a refuzat să stea pe banca Naţionalei alături de tatăl său, Anghel Iordănescu: "Din punct de vedere moral, am considerat ca nu ar fi bine şi nu am vrut să las loc de interpretări", a declarat acesta la sport.ro.

Edi Iordănescu a ajuns ieri la Târgu Jiu deoarece astăzi este programată reunirea jucătorilor. Astăzi, pandurii vor avea şi un antrenament uşor, sub comanda noului antrenor. Joi, jucătorii vor face vizita medicală iar pe parcursul acestei luni vor avea două stagii de pregătire la Izvorani şi Antalya. (A.A.)

Vizualizări: 122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: