IPOTEZĂ: Doar Coloană fără Sfârşit ar putea intra în UNESCO

Şansele includerii operelor lui Constantin Brâncuşi în patrimoniul UNESCO scad. Ultimele informaţii arată că UNESCO va amâna intrarea Căii Eroilor şi că oricum experţii ar fi fost mai interesaţi de Coloana fără Sfârşit.  Discuţia a fost deschisă de Adrian Cioroianu, acum delegat permanent al României pe lângă UNESCO. El a spus că înscrierea operelor brâncuşiene de la Târgu Jiu în patrimoniul UNESCO s-a soldat cu un eşec din cauza faptului că dosarele au fost întocmite cu o oarecare neglijenţă. Autorităţile locale din Târgu Jiu susţin că nu ştiu nimic despre o astfel de decizie, dar nici nu mai declară că procesul va fi finalizat anul acesta. Viceprimarul Iulia Vână a declarat că operele brâncuşiene pot fi puse pe o listă de aşteptare.

Istoricul Adrian Cioroianu a dat ca sigur în faţa parlamentarilor că Ansamblul Monumental ”Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu nu va fi inclus în patrimoniul UNESCO declarând că ”una dintre cauzele principale ale insuccesului a fost maniera poate puţin neglijentă în a alcătui dosarele”. Cioroianu a susţinut însă că eforturile pentru a reuşi acest demers vor continua în perioada următoare. ” Noi nu-l vom putea înscrie ca patrimoniu UNESCO pe Constantin Brâncuşi, este de la sine înţeles că acest uriaş creator şi artist este o valoare pe care noi o împărţim cu unul dintre principalii noştri parteneri, Franţa (…), dar acele lucrări de la Târgu Jiu cred că merită în continuare să fie înscrise ca ansamblu”. Afirmaţia lui Cioroianu poate fi interpretată şi la modul că reprezentanţii UNESCO nu vor ca toate operele din Târgu Jiu să fie incluse în patrimoniu. De altfel, au existat discuţii chiar şi la Târgu Jiu legate de faptul că UNESCO ar dori să preia doar Coloana Infinitului, dând la o parte Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii. Iulia Vână, viceprimarul municipiului Târgu Jiu, a confirmat ieri o parte din aceste discuţii. ”Nu, discuţiile au fost pentru preluarea întregului ansamblu, este adevărat că reprezentanţii de la UNESCO de fiecare dată ne-au spus că Coloana Infinitului este cea mai importantă şi care este cea mai cunoscută şi care are o notorietate culturală mai mare decât celelalte componente ale ansamblului dar nu au vorbit despre o introducere separată. Sigur că noi nu am primit nimic de la Ministrul Culturii”, a spus Iulia Vână. Cât despre afirmaţiile lui Cioroianu că maniera de întocmire a dosarului a fost neglijentă, Iulia Vână a spus că s-au depus toate eforturile. ”Nu cred că este adevărat, noi nu avem nicio informaţie de genul acesta nici de la Ministerul Culturii, nici de la ICOMOS, niciun fel de mesaj vis-a-vis de neglijenţa dosarelor. Noi am depus toate eforturile şi nu am primit nimic legat de vreo inadvertenţă în întocmirea dosarului sau că dosarul nu este complet. De fiecare dată ni s-a comunicat că dosarul este conform, că s-au respectat toate etapele exact aşa cum s-a cerut. Nu am primit niciun semnal negativ”, a precizat Iulia Vână.

AMÂNARE

Viceprimarul Municipiului Târgu Jiu vorbeşte însă de o amânare a includerii operelor brâncuşiene în patrimoniul UNESCO. ”Ştiu că odată cu depunerea unui dosar este posibil ca dosarul să fie pus pe o listă de aşteptare aşa cum s-a întâmplat cu Sibiul. Dosarul Sibiului nu a fost refuzat dar a fost trecut pe o listă de aşteptare”, a spus Iulia Vână, viceprimarul municipiului Târgu Jiu.

Vizualizări: 149

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: