Izlazurile comunale, mărul discordiei între primari şi APIA

Primarii gorjeni nu mai pot beneficia începând de anul acesta de subvenţiile pentru izlazurile comunale pentru că Uniunea Europeană a decis ca de aceste subvenţii să beneficieze numai utilizatorii acestor izlazuri. Noua reglementare i-a enervat la culme pe unii primari în timp ce pe alţii îi bucură.

Vestea că începând de anul acesta, primăriile nu vor mai putea beneficia de subvenţiile pentru izlazurile comunale a picat ca un trăsnet asupra primarilor gorjeni care au sute de hectare de astfel de terenuri în proprietatea primăriei. „Primăriile au de pierdut, mai luam şi noi nişte bani de la UE aşa acum cine ştie cum o fi. Oricum dacă până acum au mai fost îngrijite, mă îndoiesc că de acum încolo le va mai curăţii cineva şi tot noi o să avem de pierdut. Primăria Albeni are cam 136 ha de izlaz comunal care va fi lăsat în paragină dacă va fi dat în folosinţă. Dar asta e, unde-i lege nu-i tocmeală”, a declarat Dumitru Cornea, primarul comunei Albeni.

Pavel: Îl desfiinţez şi fac stadion

Alţi primari din judeţ spun că izlazul comunal nu va mai constitui o problemă pentru nimeni şi asta pentru că are de gând să-l desfiinţeze. Mai mult decât atât, acesta va fi transformat în stadion sau parc. „Eu nu am depus cerere de subvenţie nici anul trecut aşa că anul acesta cu noile prevederi o să mă las păgubaş. Oricum la noi în zonă nu mai sunt nici crescători de animale aşa că o să-l desfiinţez şi o să fac un stadion, un parc, să vedem. Avem aproximativ 250 ha de izlaz”, a declarat Ion Florin Pavel, primarul comune Peştişani.

La Tismana, deşi au 400 de hectare de izlaz comunal în proprietate, reprezentanţii primăriei spun că sunt întru-totul de acord cu noile reglementări şi asta pentru că nu e corect ca primăriile să ia nişte bani nemunciţi. „Nu mi se pare normal ca cel care nu munceşte să ia bani. Să ia ăla care are oi, vaci şi care munceşte pentru ele. Şi mie mi-ar place să iau bani degeaba, fără muncă dar legile omeneşti spun că trebuie să ia bani ăla care munceşte. Am 400 de hectare de izlaz şi mi-ar fi prins bine banii, dar mi se pare mai corect acum”, a declarat Costel Buzianu, primarul oraşului Tismana.

Subvenţie de 81 de euro pe hectar

Reprezentanţii APIA se tem că noile reglementări vor lăsa fără subvenţii multe primării însă consideră că utilizatorii izlazurilor comunale sunt mai îndreptăţiţi să depună cereri. Totuşi sunt câteva situaţii în care primăriile pot beneficia în continuare de subvenţii. „Primăria poate beneficia de subvenţie decât dacă are animale în proprietate, ceea ce nu e cazul la noi, o altă modalitate este să cosească şi să valorifice fânul, iar a treia modalitate este să fie pământ nesolicitat şi lăsat în conservare, dar îngrijit”, a precizat Traian Crăc, directorul APIA Gorj. Consiliile locale au termen până pe 17 mai să depună declaraţiile. Valoarea subvenţiei anul acesta este de 81 de euro pentru fiecare hectar.

Vizualizări: 166

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: