Jianu, repus pe funcţia de viceprimar la Aninoasa

Viceprimarul din Aninoasa, Ilie Jianu, va fi repus pe funcţie după ce Prefectura Gorj a considerat ilegală schimbarea sa. Jianu a fost schimbat în contextul în care USL doreşte să-şi pună viceprimari în cât mai multe localităţi. Pentru ca lucrurile să meargă ca unse, useliştii vor încheia protocoale şi la nivel de comune.

Mandatul de viceprimar al social-democratului Ion Pupăză în comuna Aninoasa se încheie după doar o săptămână. De la şedinţa de demitere a viceprimarului din Aninoasa a lipsit chiar primarul Ilie Petroi, în mâna căruia stătea puterea de demitere. „Trebuie respectate anumite proceduri privind iniţierea şi adoptarea hotărârilor de către consiliile locale. Dacă la Târgu Cărbuneşti procedurile au fost respectate atunci când domnul Fugaru a fost înlocuit din funcţie, în cazul consiliului local Aninoasa, procedurile privind iniţierea procedurii de schimbare a domnului Jianu şi înlocuirea dumnealui cu un alt consilier nu au fost respectate. Domnul primar a convocat şedinţa, dar nu a fost prezent la şedinţă, a fost imposibil ca dumnealui să propună suplimentarea ordinii de zi, în condiţiile legii. Domnul Jianu rămâne viceprimar al comunei Aninoasa”, susţine Liviu Diaconescu, şeful Serviciului de Verificare a Legalităţii Actelor, de la Prefectura Gorj.

Cel mai fericit din această situaţie este Ilie Jianu, care nu a ajuns încă în posesia documentului trimis de Prefectură pe faxul primăriei. “Mă bucur că s-a luat această decizie. Nu ştiu exact ce conţine documentul transmis de Prefectura Gorj, m-a sunat cineva de la primărie să-mi spună, dar mâine o să merg şi o să-l citesc”, susţine Ilie Jianu.

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: