Jiul Rovinari a câştigat Cupa Minerul 2011

Patru echipe gorjene, Minerul Jilţ Mătăsari, Jiul Rovinari, Pandurii II Târgu Jiu şi Minerul Motru, şi-au disputat la Motru trofeul cu care a fost dotată ediţia din acest an a Cupei Minerul.

Târgu Jiu şi Minerul Motru, şi-au disputat la Motru trofeul cu care a fost dotată ediţia din acest an a Cupei Minerul.

Jiul Rovinari a fost cea care a ieşit învingătoare după primele două zile de confruntări, odată cu trofeul pus în joc câştigând şi dreptul de a juca duminică în compania primei echipe a Pandurilor, care va juca astfel un meci amical înaintea meciului cu Dinamo din etapa a III-a a Ligii I.

În prima zi, vineri, Jiul Rovinari a trecut, după loviturile de departajare, de Minerul Jilţ Mătăsari cu scorul de 5-3, la finele timpului regulamentar de joc scorul fiind egal, 1-1, Niţu deschizând scorul pentru mătăsăreni în minutul 7, Tudorache egalând pentru Jiul în minutul 30. A doua partidă a opus echipa secundă a Pandurilor  celor de la Minerul Motru. Fărcăşanu a deschis scorul pentru echipa a doua a Pandurilor, iar Gavrilescu a stabilit scorul final la 2-0 trimiţând Pandurii II în finala Cupei Minerul alături de Jiul Rovinari.

Sâmbătă s-au disputat cele două finale, Minerul Motru câştigând locul 3 după ce s-a impus la penaltiuri în faţa celor de la Minerul Mătăsari cu 7-6. Buciuman a deschis scorul pentru Minerul Motru, iar Luca a egalat pentru mătăsăreni.

În finala mare s-au înscris cele mai multe goluri, Jiul Rovinari câştigând trofeul după ce a învins pe Pandurii II cu 3-1. Daviţoiu a fost cel care a deschis scorul în minutul 23, iar Gavrilescu a egalat chiar înaintea pauzei, în minutul 45, însă Jiul Rovinari a fost nevoită să joace două treimi din partidă cu un om în minus după eliminarea lui Nae Stanciu din minutul 35. Lipsa unui om nu i-a încurcat însă prea mult pe cei de la Jiul, care după pauză au mai înscris de două ori prin Lăcătuşu, în minutul 51, şi Văcaru, care a stabilit scorul final în minutul 75.

PREMIERE

În afara trofeului acordat echipei învingătoare, organizatorii au mai premiat şi golgheterul competiţiei, pe Cosmin Gavrilescu  de la Pandurii II care a înscris 2 goluri, dar şi pe cel mai tânăr jucătorcare a participat la Cupa Minerul 2011, Ionuţ Schinteie de la  Minerul Motru având doar 15 ani.

www.sportingorj.ro

Vizualizări: 180

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: