Judecarea primăriţei din Stoina începe anul viitor!

Emoţiile în instanţă pentru primăriţa din Stoina, Ioana Bușe, vor începe imediat după ce aceasta îşi va serba ziua numelui, magistraţii stabilind ieri ca procesul ei să intre pe rol pe 11 ianuarie 2016. Decizia a fost luată chiar la prima înfăţişare din dosarul ce a ajuns pe masa judecătorilor Tribunalului Gorj, după ce colegii lor de la Dolj şi-au declinat competenţa, rechizitoriul fiindu-le trimis acestora de procurorii DNA Craiova. Primăriţa e trimisă în judecată alături de un inspector din subordinea sa, Ion Gorun, fiind acuzată că împreună cu acesta a falsificat niște hârtii, ajutându-i astfel pe doi craioveni să obțină ilegal subvenții de la APIA.

La termenul de ieri magistrații au confirmat rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupție și, implicit, acuzațiile ce le sunt aduse celor patru inculpați în dosar. Pentru primărița din Stoina magistrații au reținut ca și capete de acuzare „săvârșirea infracţiunilor de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, săvârşită în formă continuată (2 acte materiale),(…), complicitate la înşelăciune în formă continuată (2 acte materiale), (…) şi fals intelectul în formă continuată (2 acte materiale)(…), infracţiuni săvârşite în concurs real, prev. de art. 38 alin. 1 C.p., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală”, se arată în decizia instanței gorjene, care nu poate fi contestată.

„Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii Pîrvan Sorin Florentin, Pîrvan Iulia, Gorun Ion şi Buşe Ioana şi fixează termen de judecată la data de 11.01.2016, cu citarea părţilor. Definitivă”, mai menționează instanța.

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: