Jumătate din restanțele lui Mischie, plătite de UCB

Universitatea ”Constantin Brâncuși” (UCB) din Târgu Jiu i-a plătit lui Nicolae Mischie în jur de 180 de milioane lei vechi, reprezentând drepturi salariale restante. Asta înseamnă aproape jumătate din suma pe care UCB i-o datorează fostului profesor, datorie apărută dintr-o eroare generată în cartea sa de muncă. Deși eroarea datează mai bine de zece ani, Mischie o să primească banii doar pe ultimii trei ani.

Universitatea târgujiană a achitat aproape jumătate din datoria pe care o avea către Nicolae Mischie, iar în ultima ședință de Senat s-a aprobat și achitarea a 50% din tranșa a doua. Mirabela Tufan, purtătorul de cuvânt al instituției de învățământ superior, spune că până la această dată s-au achitat 180 de milioane lei vechi din drepturile salariale restante. Suma pe care profesorul Nicolae Mischie trebuie să o recupereze superior este de aproape 400 milioane lei. ”S-a plătit prima tranșă integral, care însemna 30% din sumă, iar acum urmează să se mai plătească 50% din tranșa a doua, ceea ce înseamnă în jur de 100 de milioane. Până acum s-au plătit 180 de milioane lei vechi”, a afirmat Mirabela Tufan. În funcție de banii de care dispune, UCB urmează să achite și ultima tranșă din suma restantă.

În luna septembrie a acestui an Senatul UCB a luat hotărârea să achite drepturile salariale restante ale profesorului Nicolae Mischie eșalonat, 30% până la sfârșitul acestui an, iar restul în anii 2012 și 213, lucru ce l-a deranjat pe fostul profesor universitar, care nu a fost de acord cu asemenea întârziere.

EROARE

Eroarea pentru care Nicolae Mischie nu și-a luat banii la timp a fost generată în cartea sa de muncă. Acesta a fost încadrat greșit, nefiind luate în calcul mai multe trepte de salarizare.

Vizualizări: 117

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: