Juniori de nota 10 !

Juniorii A ai clubului Pandurii au reuşit o performanţă demnă de lăudat. Au reuşit să se califice la turneul final ce va avea loc la Bucureşti. Şi asta după ce în turneul de zonă de la Arad, au terminat primii într-o grupă cu UTA, CFR Cluj şi FCM Tg Mureş. În ultimul meci din grupă disputat ieri, elevii lui Gugu şi Vintilescu au remizat, 1 la 1 cu juniorii de la UTA. Au încheiat astfel grupa cu 2 victorii (6-1 cu Tg Mureş şi 1-0 cu CFR Cluj) şi egalul cu UTA. Golul echipei Pandurii a fost marcat de Oiţă care a înscris cu capul din apropierea porţii după un corner executat de Neagu după ce UTA a deschis scorul dintr-un penalty în minutul 7. „Au fost meciuri dificile la acest turneu şi chiar şi cel cu UTA a fost destul de greu mai ales că s-a dictat penalty pentru ei în minutul 7. Au deschis scorul dar şi noi am avut foarte multe ocazii până la egalare. Au fost două bare consecutive şi apoi trei ocazii clare pentru Pandurii ratate de jucătorii noştri după care am reuşit să egalăm după ce Neagu a executat un corner şi Oiţă a marcat cu capul. A fost un joc greu dar aşa a fost şi la meciul cu CFR care e o echipă foarte bună, iar jucătorii noştri au venit relaxaţi la acel joc după ce câştigaseră cu 6-1 primul meci cu Târgu Mureş”, a spus la final antrenorul Dorian Gugu.

Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: