Sunt un susţinător al independenţei justiţiei, al îndepărtării presiunilor politice, dar nu mi se pare normal să ajungem la ideea că nu putem comenta nimic legat de o hotărâre judecătorească, oricât ar fi ea de definitivă şi irevocabilă. Cazul Ţundrea este o dovadă că justiţia greşeşte şi încă în mod repetat, pentru că gorjeanul acuzat de o crimă pe care nu a comis-o a făcut sute de demersuri în instanţă, în cei 12 ani de puşcărie, pentru a-şi demonstra nevinovăţia. Şi am văzut multe cazuri în care greşelile justiţiei, aduse de presă în spaţiul public, au fost îndreptate.

Nu suntem toţi jurişti, dar uneori justiţia din România are grave probleme de logică. Am văzut şoferi care i-au dat în judecată pe cei de la drumuri, după ce şi-au rupt maşina într-o groapă nesemnalizată, dar au pierdut fără drept de apel. După care am citit o ştire în care un şofer a intrat cu maşina într-un arţar de pe marginea unui drum naţional, copacul s-a rupt, iar judecătorii au obligat CNADNR să plătească maşina, plus daune morale. Adică şoferul care a mers pe drum, regulamentar, a pierdut procesul, cel care a ieşit ca zevzecul de pe carosabil a avut de câştigat.

Un alt caz pe care nu l-am înţeles vine tot din Gorj, unde un cămătar destul de dubios a cerut eliberarea pe cauţiune. Judecătorul a stabilit cauţiunea la un miliard, omul a scos banii din bancă şi a plătit, după care acelaşi judecător decide respingerea eliberării condiţionate şi restituirea cauţiunii. Poate am văzut eu prea multe filme, în care atunci când un judecător fixa o cauţiune şi acuzatul o plătea, omul pleca pe loc acasă. Mi se pare un viciu de logică să stabileşti azi o cauţiune şi să o respingi a doua zi. Ba să îl mai pui pe inculpat să suporte şi cheltuielile de judecată, să aibă magistratul din ce să-şi ia salariul de mii de lei. Poate că judecătorul a fost drept, aşa o fi legea în România, dar dacă e aşa, este o lege lipsită de logică, o lege strâmbă. Şi asta este principala problemă a justiţiei din România, este un sistem croit strâmb, de la vârful CSM până la bază.

România nu este un stat de drept, ci un stat strâmb, pentru că este guvernat de legi făcute în funcţie de persoane, nu de principii. Să vă dau un singur exemplu, tot din preacurata Justiţie. Când CSM era „al lor”, puterea pedelistă a decis că procurorii şefi de la DNA şi Parchetul General trebuie numiţi de ministrul Justiţiei, doar pentru că era vorba de Monica Macovei. Acum, că ministrul Justiţiei este „al lor”, s-a încercat schimbarea legii, în sensul că normal ar fi să numească CSM procurorii şefi. Noroc cu coabitarea Băsescu-Ponta, care a făcut ca toţi să fie „de-ai noştri”, astfel încât legea e bună şi-aşa, şi-aşa.