Karim, aproape pandur

Francezul Karim Boutadjine (23 de ani) are şanse tot mai mari să devină pandur cu acte în regulă. Atacantul din Hexagon a figurat până acum în lotul echipei de primă ligă, Evian dar a jucat numai la formaţia secundă din liga a cincia franceză! Calităţile lui Karim l-au impresionat însă plăcut pe Grigoraş, care e hotărât să-l păstreze. Negocierile dintre cele două părţi sunt aproape de finalizare. „Sperăm să ne înțelegem cu impresarul lui Karim, noi ne-am dori ca el să fie jucătorul nostru. Pretențiile nu sunt exagerate, dar vrem să tragem prețul mai jos”, spune preşedintele executiv, Eugen Pîrvulescu. Acesta menţionează că gorjenii ar mai putea să facă şi alte transferuri după cele ale lui Mamele, Cojoc, Ignea, Răduţ sau Matulevicius. „E posibil, mai avem zile până la încheierea transferurilor aşa că e posibil orice.”

Vizualizări: 138

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: