Kovesi confirmă nereguli la referendumul din Gorj

Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a declarat într-o intervenţie televizată că Gorjul şi Vrancea sunt printre judeţele în care sunt efectuate anchete cu privire la modul în care s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie. Declaraţiile sale coincid cu cele ale localnicilor din Bâlteni, de exemplu, care spun că nu au prea fost la vot, dar că altcineva a semnat pentru ei şi ar fi votat, prezenţa la urne în comuna amintită fiind de 68%, cam cât a fost şi la alegerile locale.

Procurorul general nu a menţionat câte persoane ar urma să fie audiate şi în ce localităţi, dar a precizat că atâta timp cât există CNP-uri false sau semnături identice de sus până jos pe un tabel anchetele nu se vor opri. “Sunt foarte multe persoane pe listă care nu îşi recunosc semnătura, care nu recunosc că au votat. Am întâlnit şi dublarea semnăturilor, persoane care apar pe mai multe liste, CNP-uri inexistente. Avem mai multe liste cu aceeaşi semnătură, cu acelaşi scris”, a precizat procurorul general.

Gigi CIUNCANU

Vizualizări: 143

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: