La ce preţ cumpără cărbune salariaţii CEO - regulament

Salariaţii Complexului Energetic Oltenia vor putea cumpăra cărbune de la companie la preţ mai mic. Cererile se pot face până la sfârşitul acestei luni, iar plata, în patru tranşe. Pentru zece tone de cărbune, un angajat plăteşte circa 800 de lei.

Regulamentul pentru acordarea cărbunelui pentru salariaţii companiei energetice a fost stabilit în cadrul comisiei mixte. Sindicaliştii şi administraţia au stabilit ca solicitările să se facă până la sfârşitul acestei luni, după cum a explicat Dumitru Pîrvulescu, preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie.

„S-a aprobat regulamentul pentru acordarea în natură a cotei de combustibil. Cererile sunt tipizate, se vor da la subunităţi de luni până la data de 31 iulie. Cei care doresc cărbune în natură pot să facă acele cereri pentru a-l primi. Condiţia este să se încălzească ei sau până la rudele de gradul doi, părinţi, bunici, copii”, a precizat Pîrvulescu, la Accent TV.

Liderul FNME a explicat şi cât va plăti fiecare salariat al companiei dacă îşi cumpără cărbune de la CEO să se încălzească la iarnă. Cu aproximativ 60 de lei se vinde o tonă de cărbune pentru salariaţi. „În Contractul Colectiv de Muncă, am stabilit că salariaţilor li se va da cărbune la preţul de cost din BVC (n.r. – Bugetul de Venituri şi Cheltuieli), adică e undeva la 600 de lei pentru zece tone. Întrucât preţul stabilit pentru vânzare în CEO este 115 lei per tonă. Diferenţa între 115 şi 63 se consideră avantaj în natură, se fiscalizează. Salariaţii vor plăti impozitul aferent acestui avantaj. Impozitul e mai mare decât anul trecut, salariatul va plăti, dacă ia zece tone, 603 lei şi un impozit pe avantajul creat de 228 lei. Dacă salariatul ia mai mult de zece tone, ce depăşeşte se va achita cu 115 lei per tonă. Plata se va face în patru tranşe. Nu mai este condiţionată ca anul trecut. Se reţine la chenzina a doua a lunii următoare. În prima tranşă se va reţine acea diferenţă de impozitare, iar ulterior cei 603 lei”, a explicat Dumitru Pîrvulescu.

Tot pentru combustibil, toţi salariaţii companiei  au primit, în luna mai, tichete în valoare de 600 de lei.

Vizualizări: 8,454

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: