La plimbare cu două cuţite la brâu

În dimineaţa acestei zile, la ora 05:50, patrula de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Tg. Jiu, formată din poliţişti de ordine publică şi jandarm, acţionând în zona Parcului Central, pe insuliţa de pe râul Jiu, a oprit pentru legitimare un bărbat.

Asupra celui în cauză, M.G., de 40 ani, din comuna Drăgoteşti, judeţul Gorj, au fost găsite două cuţite cu lama de 15 cm, respectiv 11 cm.

Cele două cuţite au fost ridicate de către oamenii legii, iar suspectul a fost condus la sediul poliţiei pentru continuarea cercetărilor.

Poliţiştii au întocmit pe numele suspectului dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de port, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului, faptă prevăzută de Legea nr. 61/1991, republicată, şi pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Vizualizări: 97

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: