Lacul din Cheile Nerei care nu îngheață niciodată

Lacul Ochiul Beiului îi așteaptă pe vizitatori cu apa sa limpede de un albastru ireal,  atât de transparentă încât pe fundul lacului se văd păstrăvii cum înoată. Drumul până la această minune naturală este foarte dificil, dar cei care se încumetă să-l străbată sunt vrăjiți pe loc de acest peisaj aproape mistic.

Ochiul Beiului se află în Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, din județul Caraș Severin, la limita Munților Aninei cu Munții Locvei, pe Valea Râului Beiu. Lacul este de origine carstică și este alimentat continuu de un izvor subteran și de aceea nu îngheață niciodată în anotimpul rece. Pe tot timpul anului are o temperatură constantă între 4 și 8 grade Celsius şi atrage în fiecare an păsări migratoare precum stârci cenușii sau rațe sălbatice.

Lacul se află la o altitudine de 310 metri și are forma unui crater oval sau a unui ochi. Diametrul său este de 15 metri și are o adâncime maximă de 3,5 metri.

Legat de numele lacului există și un basm. În vremea Imperiul Otoman, un oraș sau o provincie era condusă de un bei. Fiul unui bei din zonă s-a îndrăgostit de fiica unui cioban. A răpit-o și a închis-o în Turnul Mare din Cheile Nerei. Însă, în timpul nopții, tânăra a reușit să scape cu o funie împletită din propria rochie. Beiul s-a enervat și a poruncit ca fata să fie ucisă. Fiul beiului n-a fost de acord, s-a supărat și a plâns în pădure până s-a creat lacul de astăzi.

Cei care reușesc să ajungă la capătul traseului vor fi primiți de un peisaj de poveste. Apa, de o culoare verde-albastră, nu îngheață nici măcar iarna. Imaginea lacului este una de basm, care hipnotizează. Apa limpede dă impresia unui mini-ocean static, iar vegetația din jur completează tabloul natural de poveste.

Dacă ați ajuns la Ochiul Beiului trebuie să ştiţi că zona în care se află lacul oferă și alte atracții și obiective demne de vizitat. În primul rând, aici sunt Cheile Nerei, rezervație naturală care începe imediat după ce Beiul se varsă în Nera. Caracterul sălbatic al locului, flora și fauna specifică, precum și legendele care însoțesc aceste ținuturi sunt mai mult decât suficiente pentru o vacanță cum se cuvine.

La o distanță de doar 20 de minute de Ochiul Beiului se află prima și cea mai mare cascadă a Beușniței, care are o cădere de apă de aproximativ 12-15 metri.  Tot în apropiere se pot vizita și ruinele cetății medievale Ilidia, care datează din secolul al XIII-lea și este unul dintre cele mai interesante puncte de atracție ale Banatului.

Vizualizări: 2,086

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: