Liberalii au 18 prefecţi pentru Prefectura Gorj

Schimbarea guvernului dă emoţii prefectului Alin Văcaru şi directorilor de instituţii deconcentrate numiţi de PSD, care se aşteaptă să fie demişi de la o zi la alta. La PNL Gorj însă este agitaţie şi mai mare, liberalii se îngrămădesc să ceară funcţii liderilor de partid. Într-un interviu acordat unui post de radio local, senatorul Tudor Barbu a spus că deja sunt vreo 18 liberali vor să devină prefecţi. Nici Ion Călinoiu nu militează pentru menţinerea în funcţie a lui Alin Văcaru, acesta susţinând că trebuie evaluat.

Tudor Barbu a dat de înţeles că trebuie să ai nervii tari pentru a face faţă liberalilor care vor funcţia de prefect. Asta din cauză că deja au început să se formeze cozi pe la uşile partidului. „Am vorbit pe-ndelete cu Dan Vâlceanu pe tema asta, pentru că au apărut o grămadă de naivi. Cred că avem 18 prefecţi deja, 17-18 prefecţi îi avem până acum. Când ai 17 prefecţi la uşă şi noi n-avem decât o singură Prefectură, te duci şi îţi iei distonocalm şi le spui: „primii 16 ieşiţi, dumneata mai stai un pic că avem de discutat”, dar 16 prefecţi deodată e cam mult. Prefectul de Gorj va fi, cu certitudine, un om fără probleme penale; cu certitudine, un om care să n-aibă nici o încârligătură de nicio natură cu PSD; un om pe care, cu certitudine, să-l respecte gorjenii”, a declarat Tudor Barbu, co-preşedintele PNL Gorj.

Acesta speră ca liderii gorjeni să fie consultaţi de centru în privinţa persoanei ce va fi nominalizată pentru funcţia de prefect. Barbu a făcut aluzie la liderii PSD Gorj, care n-ar fi fost consultaţi atunci când s-a făcut numirea lui Alin Văcaru. „Am vorbit şi cu Dan, să alegem un om de care să nu ne fie ruşine, dacă vom fi consultaţi, s-ar putea să nu fim consultaţi, s-ar putea ca guvernul să-şi desemneze un om la Gorj peste capetele noastre, nu ar fi bine, iar doamna Gorghiu şi domnul Blaga ştiu asta. Nu poţi să treci peste ăia care aici în Gorj muncesc, mă pun şi în locul PSD, echipa PSD câştigă judeţul, iar tu aduci prefect de la Bucureşti, e adevărat că acolo a fost o trădare jalnică în cazul prefectului de Gorj, nu mai fac acum istorie, cum s-a vândut postul de prefect, dar eu vă garantez că nu va fi nici o negociere ocultă, prin staţii PECO. Sper din suflet să fim consultaţi şi noi”, spune Barbu.

SUSŢINERE

Chiar dacă Alin Văcaru este prefect provenit din PSD, Ion Călinoiu nu face lobby pentru menţinerea acestuia în funcţie. Călinoiu a trecut deja de partea noului guvernului şi susţine că Văcaru trebuie evaluat. „Înţeleg că activitatea noului guvern este orientată spre a obţine cât se poate de repede dorinţele românilor, de a fi stabilitate, să se elimine tot ce înseamnă subiectivism la clasa politică, iar lucrul ăsta nu înseamnă schimbarea prefecţilor şi a oamenilor care se găsesc în anumite funcţii fără o evaluare. După o evaluare mi se pare corect să ia măsurile corespunzătoare”, a declarat Ion Călinoiu.

Vizualizări: 186

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: