Liberalii se contrazic în declaraţii

Liberalii se contrazic în declaraţii. Dacă vicepreşedintele Gheorghe Orzan a declarat luni că PNL Gorj va susţine pesedişti pentru funcţiile importante în judeţ. Preşedintele Dian Popescu a spus marţi că Orzan nu este informat. Popescu a mai cântărit declaraţiile şi a spus că nu confirmă dar nici nu infirmă. Între timp, pesediştii prin vocea deputatului Vasile Popeangă răspândesc informaţiile care-i avantajează.

Chiar şi presa centrală a publicat ieri un articol în care era prezentată împărţirea funcţiilor. Şi la nivel centrale se ştie tot aşa: Gorjul rămâne la pesedişti.

Dian Popescu, susţine că nu este adevărat că Gorjul este deja adjudecat de pesedişti iar liberalii vor susţine candidatul PSD pentru preşedinţia Consiliului Judeţean. Şeful PNL Gorj spune că două case de sondare a opiniei publice, una a PSD şi alta a PNL, vor face studii şi va fi susţinut candidatul cu cele mai mari şanse. „Este o eroare. Nu există aşa ceva. Nu pot să confirm, nici să infirm. Nu s-a discutat situaţia judeţului Gorj sau a altui judeţ. Nu e nimic bătut în cuie. Se va susţine candidatul cu cele mai multe şanse“.

Vicepreşedintele PSD, deputatul Vasile Popeangă, a spus că se mai lucrează la protocolul PSD-PNL până sâmbătă, însă, în privinţa Gorjului, lucrurile sunt foarte clare: principalele funcţii le vor reveni pesediştilor.

„Vor fi susţinuţi de PNL candidaţii PSD, la Gorj“, spune Popeangă.

Vizualizări: 100

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: