Liceenii, supravegheaţi de o sută de poliţişti

Peste 100 de poliţişti acţionează zilnic pentru a asigura buna desfăşurare a examenului de bacalaureat.

Începând de luni, 6 iunie, odată cu debutul probei de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, poliţiştii se află permanent în zona unităţilor de învăţământ pentru prevenirea evenimentelor negative şi asigurarea desfăşurării în condiţii de linişte şi siguranţă a examenelor.

Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj a dispus măsuri de suplimentare a dispozitivelor de ordine şi siguranţă publică. Astfel, zilnic, acţionează peste 120 de poliţişti din cadrul structurilor ordine publică, rutieră şi investigaţii criminale, pentru a asigura măsurile specifice în zona centrelor de examen.

Unităţile de învăţământ au fost incluse în itinerariile de patrulare, în special pe timpul plecării şi sosirii candidaţilor şi a însoţitorilor acestora la/de la locurile de susţinere a examenelor.

Poliţiştii acţionează în zona adiacentă instituţiilor de învăţământ pentru depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică.

De asemenea, poliţiştii rutieri vor fi prezenţi în zona instituţiilor de învăţământ pentru fluidizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor rutiere şi a ambuteiajelor.

Vizualizări: 95

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: