Licitaţie a Primăriei Târgu Jiu, suspendată de CNSC

Licitaţia privind achiziţionarea a 15 autobuze de către Primăria Târgu Jiu a fost suspendată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, la cererea unei firme participante.

Potrivit anunţului de pe SEAP, licitaţia se referă la achiziţia a opt „autobuze noi pentru transportul urban,cu o capacitate de transport de minim 100 de persoane din care minim 25 de locuri pe scaun, cu podea coborâtă, cu motor care sa respecte standardul de poluare Euro 5, Euro 6 sau EEV”, dar şi a şapte „autobuze noi pentru transportul urban, cu o capacitate de transport de minim 75 persoane din care minim 25 de locuri pe scaune, cu podea coborâtă, cu motor care sa respecte standardul de poluare Euro 5, Euro 6 sau EEV”.

Valoarea estimată a contractului depăşeşte 11 milioane de lei fără TVA, mijloacele de transport urmând a fi luate în leasing, cu o perioadă de plată de cinci ani.

Prima contestaţie a fost depusă de firma SC Anadolu Automobil Rom SRL, pe 1 iulie, care a sesizat CNSC că anumite condiţii tehnice puse de Primăria Târgu Jiu au drept scop final ca ambele loturi să fie câştigate de aceeaşi firmă. Mai mult, firma sesizează că lipseşte o condiţie esenţială din caietul de sarcini şi anume „termenul de livrare”. Reprezentanţii firmei care contestă licitaţia atrag atenţia asupra faptului că se urmăreşte ca o anumită firmă să compenseze prin oferta tehnică preţul mare din oferta financiară, având în vedere că preţul contează doar în proporţie de 65% la desemnarea câştigătorului. Interesant este că două săptămâni mai târziu, firma Anadolu renunţă la contestaţie, dar cere publicarea pe SEAP a tuturor aspectelor semnalate.

O altă firmă implicată în licitaţie, SC Auto Exact SRL, a formulat contestaţie, iar CNSC a dispus pe 8 august suspendarea procedurii de atribuire.

Vizualizări: 287

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: