Liderii Sanitas Gorj nu vor disponibilizări cu salarii compensatorii

Conducerea Sanitas Gorj a confirmat faptul că disponibilizările se află printre măsurile iniţiate de către Ministrul Sănătăţii în preajma regionalizării. În urma discuţiilor purtate de reprezentanţii Sanitas cu ministrul Sănătăţii a fost semnat un acord cu 20 de propuneri pentru a veni în sprijinul angajaţilor Casei Asigurărilor de Sănătate şi ai Direcţiei de Sănătate Publică.

Valentin Popa, membru în biroul executiv al Federaţiei Sanitas din România, spune că ministrul Sănătăţii intenţionează o restructurare în luna mai, însă acest lucru este destul de greu de făcut. „Cele mai arzătoare probleme în momentul de faţă vizează Casele de Asigurări de Sănătate şi Direcţiile de Sănătate Publică. După părerea mea, în momentul de faţă, ministrul Sănătăţii nu are nimic concret. Sigur, intenţionează o restructurare care să se producă prin luna mai, însă nu are nimic scris pe hârtie. Acest lucru este greu de realizat întrucât trebuie modificată Legea 95”, spune Valentin Popa.

Liderul Sanitas Gorj a mai precizat că procentul de salariaţi care ar putea fi disponibilizaţi este unul foarte mic. „În viziunea Ministrului Sănătăţii sunt patru soluţii: cea mai mare parte a DSP-urilor, personal medical şi nemedical, să treacă în directa subordonare a autorităţilor locale; cei care nu sunt preluaţi de autorităţile locale (medici şi asistenţi) să-şi găsească un loc de muncă în spitalele din zonă; o mică parte dintre actualii salariaţi ai DSP-urilor să-şi găsească locuri de muncă la regiune, în cazul nostru la Craiova şi a patra soluţie, cea care nu ne convine nouă, este aceea a disponibilizărilor cu salarii compensatorii. E greu de realizat acest lucru pentru că trebuie acordul Ministerului Muncii şi al Ministerului de Finanţe. Procentul de salariaţi care ar putea fi disponibilizaţi este unul foarte mic”, a menţionat Valentin Popa.

Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: