Liderul Pandurii nu visează la titlu
Deşi au început extraordinar acest sezon, pandurii nu visează prea departe. Grigoraş îndeamnă la modestie şi spune că gorjenii ar avea nevoie de mai mulţi factori ca să spere la un titlu de campioni.
U Cluj, Mediaş, Ceahlăul, Oţelul, Iaşi şi Rapid. Acestea sunt „victimele” pandurilor de până acum. Trupa lui Grigoraş are un singur egal la Vaslui, acolo unde arbitrul Radu Petrescu le-a refuzat un penalty clar.
„Fanii să-şi dea două palme să-şi revină !”
Nimeni nu credea că pandurii sunt în stare să acumuleze 19 puncte din 7 meciuri. Jocul echipei lui Grigoraş impresionează lumea fotbalului aşa că rezultatele au venit pe merit. Contra Rapidului, cei 8 mii de fani au fost în delir. Au scandat numele antrenorului foarte des şi au făcut valuri în tribune după minutul 80. Suporterii se gândesc tot mai mult la un titlu de campioană dar Grigoraş îi îndeamnă să rămână realişti. „Să-şi dea două palme să-şi mai revină puţin. E prematur să visezi la aşa ceva, ca să te baţi la titlu ai nevoie de mult mai mulţi factori care să contribuie la bunul mers al echipei şi nu ştiu dacă acum îi avem la îndemână ca să putem să visăm. Nu ne vom preda totuşi la nicio partidă, vom încerca să jucăm la victorie, să facem o propagandă bună fotbalului. Visele târgujienilor mi-aş dori să se îndeplinească, dar trebuie să nu zboare, ci să meargă pe sol”, spune antrenorul care ştie că elevii săi vor avea acum o mini-vacanţă liniştită după acest ultim succes. Pandurii nu acumulează doar puncte ci şi bani. Preşedintele executiv Eugen Pîrvulescu a admis vineri în cadrul emisiunii Sport Report de la Gorj TV că primele restante către fotbalişti au fost achitate cu o zi înaintea meciului cu Rapid.
Rapizi în atac, betonaţi în apărare !
Pandurii nu sunt doar pe primul loc ci deţin şi superlativele în atac şi apărare. Gorjenii au, alături de Steaua, cea mai bună ofensivă din liga 1 şi sunt cei mai tari în apărare. „Una din echipele cu acelaşi număr de goluri primite la fel ca noi era Rapid. La fel şi Mediaş. Acum am rămas singurii. La fel, avem şi goluri multe marcate… Erau importante punctele puse în joc indiferent de scor, dar per total am făcut un meci bun spre foarte bun şi nimeni nu ne poate contesta victoria. Coincide cu o vacanţă plăcută şi liniştită. Felicit echipa pentru modul cum a abordat acest meci contra unei echipe puternice. Am realizat o victorie foarte importantă”, a concluzionat Grig după meci.
5 – doar atâtea goluri au primit pandurii în 7 etape, timp în care au perforat porţile adverse de 17 ori
Vizualizări: 161
Distribuie Trimite pe WhatsApp