Liderul socialiştilor aminteşte că demult se dădeau butelii, nu făină

Partidul Alianţa Socialistă de la Gorj le-a luat-o înainte tuturor partidelor politice. Învăţaţi cu ordinea şi disciplina din perioada comunistă, urmaşii PCR-ului şi-au stabilit deja candidaţii la 20 de primării. „Noi avem structurile foarte bine puse la punct, astfel încât pot să vă spun că până acum am reuşit să stabilim candidaţii pentru 20 de localităţi. Nu putem să divulgăm numele celor care candidează, pentru că este mai bine să rămână aşa o perioadă. În ceea ce priveşte restul localităţilor, în perioada următoare vom stabili candidaţii”, a declarat ieri Gheorghe Dudău, preşedinte PAS Gorj. Chemarea la apel făcută de liderii de la Gorj către toţi foştii membri ai PCR s-a făcut auzită. „Am fost membru de partid şi înainte de 1989, iar acum am decis să vin alături de echipă pentru a face ceva împreună”, a declarat Nicolae Guzu, membru PAS. Va fi o luptă grea la următoarele alegeri, recunosc socialiştii. Nu mai e ce-a fost odată. „Noi am ajutat tineretul, nu ca cei de acum, îi cumpără ca pe milogi. Noi am dat tinerilor butelii de aragaz, i-am ajutat să-şi găsească un loc de muncă”, susţine liderul socialist. Manuela NOVĂCEANU

Vizualizări: 100

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: