Linişte, că nu mai putem fura!

Liviu Dragnea, noul şef al PSD, vrea să readucă liniştea în viaţa politică românească, la 23 de ani de când Ion Iliescu a câştigat alegerile cu sloganul „Un preşedinte pentru liniştea noastră” şi la mai bine de un deceniu de la reclama „Dormi liniştit, FNI veghează pentru tine!”. O linişte în care toţi cei care s-au perindat pe la putere au furat care mai de care.

Dragnea a fost sâmbătă în Hunedoara, unde a spus că zece ani de gălăgie politică au făcut rău, că lumea nu mai discerne cine face bine şi cine face rău. Dragnea vrea dialog cu opoziţia, iar opoziţia este de-a dreptul încântată, aşa cum s-a văzut la consultările pe Codul Fiscal. Liniştea din politică pare să îi convină şi preşedintelui Iohannis, tăcerea lui nemaifiind astfel atât de asurzitoare.

Motivul real pentru care politicienii vor linişte este de fapt teama comună de DNA. Prin faptul că au spus unii despre alţii că sunt hoţi, politicienii au devenit ţinte sigure pentru procurori. Publicul admite din start că Oprescu a luat mită şi că are o avere de o sută de milioane de euro. Românii pun semnul egal între politicieni şi hoţi, chiar dacă nu toţi politicienii fură şi desigur nu toţii pungaşii fac politică. Pe vremea când furau în linişte, fără să se acuze reciproc şi fără să fie hăituiţi de DNA, credeam cu toţii că politicienii se mai lipesc şi ei de o măslină, un jeleu. Nu ne imaginam că furtul din banul public atinge suta de milioane de euro pe cap de primar important.

Dragnea a spus că vrea să readucă liniştea în politică, dar deja de săptămâni bune între politicienii care apar la tv este un non-combat. La provocările unor jurnalişti le mai scapă câte un atac, dar în general pun placa cum că dovezile sunt slabe, există prezumţia de nevinovăţie etc. Şi apoi schimbă vorba. De exemplu, Băsescu, la Târgu Jiu, a vorbit doar despre pericolul invadării României de refugiaţi, că în spatele fiecărui refugiat poate fi un terorist. Politicienii nu se mai pot război între ei, aşa că inventează terorişti, inventează duşmani ai poporului, să pară că se luptă pentru noi.

Vizualizări: 145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: