Locatarii din noile blocuri ANL, scutiţi de chirie. Vezi de ce!

Chiar dacă s-au mutat de mai bine de două luni în noile blocuri tip ANL din cartierul Narciselor, locatarii nu vor plăti nimic până în luna decembrie. Autorităţile locale din Târgu Jiu spun că nu au de ce să plătească cetăţenii respectivi, pentru că nici nu au înregistrat consumuri. În realitate, primăria a dat blocurile în folosinţă fără să fie gata toate utilităţile, astfel că locatarii nu s-au putut muta. Mai mult, unul din blocuri a crăpat, iar în locuinţe sunt deficienţe. Pentru a nu spori nemulţumirea locatarilor, s-a luat măsura de scutire de la plata chiriei şi utilităţilor, până când va fi totul în regulă.

Conform conducerii societăţii Edilitara, cea care administrează cele 160 de locuinţe noi din cartierul Narciselor, cetăţenii nu ar fi înregistrat consumuri la utilităţi din septembrie, atunci când au primit cheile, şi până acum. Ca atare, abia cu începutul lunii viitoare vor fi puşi să plătească utilităţile. „Canalizarea este rezolvată, probabil urma să îşi deschidă partidele la gaze, partidele la curent. Aici se pune problema. Cu 1 decembrie se dă drumul la chirie pentru că nu s-au mutat toţi şi probabil cu 1 decembrie vor plăti şi utilităţile respective. Apă, gaze, curent. Nici n-au consumat, au fost în perioada de mutare. Probabil şi-au mai dus mobilă, dar e puţin probabil să fi locuit acolo pentru că n-a fost căldură şi urmează să primească. De la 1 decembrie vor plăti chiria şi vor derula şi costurile aferente consumului. Urmează ca dumnealor să înfiinţeze asociaţie după lege şi de aici în colo se va stabili cât consumă fiecare”, a declarat Alexandru Zaharia, directorul SC Edilitara.

De luna viitoare vor fi pornite şi centralele termice la fiecare bloc în parte. „S-a lucrat, e aproape rezolvată problema. O să primească şi căldură. Centralele sunt funcţionabile. E treaba constructorului. Centrala este comună”, a mai spus directorul Alexandru Zaharia.

Tot din luna decembrie, SC Edilitara va administra şi blocurile de locuinţe colectiv tip ANL din str. Agriculturii şi str. Dumitru Petrescu. Administrarea acestor locuinţe se va face până la finalizarea procedurilor de vânzare a locuinţelor.

Vizualizări: 154

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: