Locuri de muncă la stat, ocolite din cauza salariilor mici

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj a scos la concurs, pentru a doua oară, patru posturi. Este vorba despre două posturi de medic specialist, unul de măcelar şi unul de consilier (inginer constructor). În prima sesiune de depunere a dosarelor, al cărei termen limită a expirat pe data de 18 decembrie, nici unul dintre cele patru posturi nu a fost solicitat. Conducerea DGASPC Gorj spune că salariile mici reprezintă principala cauză pentru care posturile nu sunt atractive.

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj au făcut demersuri pentru scoaterea la concurs a două posturi de medic, unul de măcelar şi unul de consilier (cu specialitatea inginer-constructor). Toate cele patru posturi sunt scoase la concurs pentru a doua oară, după ce în prima sesiune de înscriere nu s-a depus nici un dosar. „Avem nevoie de 2 medici pentru bolnavii neuropsihici de la Bâlteni, pentru a suplimenta personalul existent. În momentul de faţă, unul dintre aceştia are probleme de sănătate, iar celălalt este directorul adjunct al instituţiei, medic de profesie, care prin fişa postului are mai multe atribuţii. De asemenea, ne trebuie un măcelar pentru centrul de la Târgu Cărbuneşti, unde fostul angajat a plecat să lucreze în Anglia. Am mai scos la concurs şi un post de consilier, mai exact de inginer-constructor, care să se întocmească devizele de lucrări şi reparaţii şi să verifice lucrările făcute de alte firme”, a declarat Dumitru Cotruna, directorul general al DGASPC Gorj.

Salariile mici păstrează posturile vacante

Conducerea DGASPC Gorj este foarte pesimistă în ceea ce priveşte ocuparea acestor posturi. Directorul instituţiei spune că din cauza salariilor mici posturile sunt neatractive pentru oameni. „În prima sesiune nu s-a depus nici un dosar. Ne aşteptăm ca şi de această dată să se întâmple la fel. Asta pentru că salariile noastre sunt foarte mici. Măcelarii primesc la noi câte 6-7 milioane de lei vechi pe lună, în timp ce peste hotare câştigă bani frumoşi. Atât măcelarii, cât şi inginerii constructori sunt foarte căutaţi în străinătate. În ceea ce îi priveşte pe medici, aceştia au salarii de 16-17 milioane pe lună, dar nu au gărzi care să le poată rotunji veniturile”, a declarat Dumitru Cotruna.

TERMEN

Pentru cele patru posturi scoase din nou la concurs înscrierile se fac până la data de 9 ianuarie. În cazul în care vor exista candidaţi concursurile se vor desfăşura în perioada 6-7 februarie.

Vizualizări: 287

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: