„Lotul Sălaj” rămâne în arest la domiciliu

Cei cinci gorjeni care la sfârșitul anului trecut au fost arestați preventiv la Sălaj pe motiv că s-ar fi dat inspectori de integritate fără să aibă această calitate, lucru care pe parcursul anchetei nu le-a mai fost reținut între capetele de acuzare, rămân mai departe în arest la domiciliu. Tribunalul Sălaj și Curtea de Apel Cluj au admis solicitarea procurorilor de a fi prelungit arestul la domiciliu, Daniela Bersu, Cătălin Adrian Ionescu, Ion Matei Glăvan, Petrișor Cătălin Catrinoiu și Vasile Lucian Boian  vor trebui să plătească statului și câte 300 de lei cheltuieli de judecată, după cum a stabilit Curtea de Apel, asta pentru că au contestat măsura luată împotriva lor de judecătorii din Sălaj.

Cei cinci au fost trimiși în judecată la sfârșitul anului trecut, fiind acuzați de complicitate la tentativă de înșelăciune și constituirea unui grup infracțional organizat, multe din acuzațiile ce le fuseseră aduse inițial nefiind susținute cu probe. De altfel, cei cinci susțin că nu au comis nicio ilegalitate și că își vor dovedi nevinovăția în instanță, lucru destul de greu însă de realizat atâta timp cât procesul lor se desfășoară la sute de kilometri de casă, într-un județ în care o treime din primari li s-au plâns anchetatorilor că „oltenii” ar fi vrut să îi păcălească prin încheierea unor contracte în baza cărora li se acorda consiliere care să îi ajute să evite, printre altele, situațiile de incompatibilitate, la Sălaj o parte dintre primari, ca și la Gorj, având deja necazuri penale din cauza incompatibilităților în care s-au aflat pe parcursul mandatului.

Vizualizări: 179

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: