Lucrurile sunt clare. PC merge pe liste separate

Speranțele partidelor aliate în Uniunea Social Liberală, respectiv PNL și PSD, s-au năruit! Nu există urmă de îndoială și nici cale de întoarcere pentru Partidul Conservator de la Gorj. PC va merge singur în alegerile locale de anul viitor, a declarat președintele de la Gorj, Ilie Petrescu. Șeful conservatorilor a participat la București la o întâlnire cu liderii partidului care au decis soarta partidului la alegerile viitore. În aceste condiții, Partidul Conservator își va numi candidați în toate cele 69 de localități din județul Gorj, cu excepția municipiului Târgu Jiu și a Consiliului Județean, acolo unde protocolul îi obligă să meargă împreună cu aliații de la PNL și PSD. ”Am hotărât și pot să spun cu certitudine că la viitoarele alegeri vom merge pe liste separate de PSD și PNL. Nu știu la ce se așteaptă colegii de la celelalte partide, nu știu nici ce speră, dar decizia este luată”, a declarat Ilie Petrescu, președintele PC Gorj. Fărămițarea electoratului nu le convine deloc celorlalţi doi lideri din USL. ”Eu am sperat tot timpul pentru că îmi place unitatea. Am văzut că liderul național al Partidului Conservator a declarat că vor merge separat, dar cred că asupra acestei decizii se va reveni. Nu pot să vă spun mai multe pentru că la ultimele ședințe USL ei nu au participat”, a declarat Dian Popescu, președinte PNL.

Vizualizări: 115

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: