Luis Darby e recuperat pentru meciul cu Mediaşul

Baschetbaliştii de la Energie Rovinari vor juca în acest week-end la Mediaş cu Gaz Metan, un joc considerat de asemenea dificil pentru echipa lui Slobodan Nikolic. Tehnicianul s-a confruntat cu indisponibilităţi în lot, Darby fiind accidentat în ultimele zile şi având şi probleme la meciul din etapa trecută. Jucătorul care s-a dovedit a fi piesă de bază până acum este însă acum recuperat şi va putea juca cu Gaz Metan. „Darby e un jucător care dă totul pe teren iar la meciul trecut s-a văzut că e ceva în neregulă şi e greşeala mea că nu l-am schimbat”, a spus Nikolic care îşi reproşează pierderea jocului. Pentru jocul cu Gaz Metan acesta spune că a schimbat strategia de antrenamente dar nu este foarte convins că va putea obţine o victorie în faţa celei de-a patra clasate: „Nu ne facem mari iluzii că am putea câştiga acolo, Mediaş e favorită dar e un joc folositor în vederea celorlalte partide care vor urma”.  Energia va juca la Mediaş sâmbătă de la ora 18:00.

Vizualizări: 240

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: